Doi tineri care au vrut să fure dintr-un magazin au fost reţinuţi de jandarmi chiar de la locul faptei. Conducerea unui supermarket, situat pe str. Calea Radnei din municipiul Arad, a sesizat telefonic dispecerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, despre faptul că doi bărbaţi au încercat să sustragă mai multe produse electronice din magazin.
O patrulă auto de jandarmi, s-a deplasat la faţa locului, unde i-a identificat pe G.B.A., de 25 de ani, din. Timişoara şi pe C.F.A., de 27 de ani, din Bucureşti.
"Cei doi, în baza unei înţelegeri prealabile şi profitând de neatenţia personalului din magazin, au luat de la raionul cu aparatură electronică un CD-player iar după ce au tăiat sistemul de alarmă şi ambalajul cu care era prevăzut, au ascuns produsul în alte cutii, cu intenţia de a reveni mai târziu în magazin pentru a-l lua", a declarat Florin Zapodean, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de jandarmi Arad.
Aceştia au fost opriţi la ieşirea din magazin de agenţii de pază, până la sosirea echipajului de jandarmi.
În urma verificărilor şi investigaţilor executate de către jandarmi la faţa locului, a fost găsit CD-playerul în valoare de 549 lei, care a fost restituit reprezentantului magazinului.
Celor doi bărbaţi le-au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat.