Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea de cumpărare se erodează

Publicat in Adevarul, marți 7 aprilie 2009 ·

Creşterea câştigurilor salariale din primele două luni ale lui 2009 nu a acoperit scumpirile din aceeaşi perioadă, astfel că, în termeni statistici, puterea de cumpărare a populaţiei a fost din ce în ce mai mică. Reamintim că acest indicator – puterea de cumpărare – a fost declarat în repetate rânduri ca fiind principalul obiectiv de protecţie socială a actualului Guvern. Concret, potrivit datelor comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS), creşterea medie a câştigurilor salariale nete a fost de 0,2% în februarie faţă de ianuarie 2009. În aceeaşi perioadă, preţurile au crescut, per ansamblu, cu 0,8%.

Februarie este a doua lună consecutivă de scădere a puterii de cumpărare, după ce, în ianuarie 2009, câştigul salarial mediu net a scăzut cu 9% faţă de cel din decembrie 2008, în timp ce rata inflaţiei a fost de 1,24%. Evoluţia din primele două luni ale acestui an vine după patru luni la rând de creştere a puterii de cumpărare, în perioada septembrie-decembrie 2008.

Raportat la luna octombrie 1990, puterea de cumpărare era cu 24,5% mai mare în februarie 2009, fiind însă cu 0,8 puncte procentuale mai mică decât în ianuarie, mai arată datele INS.

Plus de 3 lei la salariul mediu net

Câştigul salarial mediu net a ajuns, în februarie, la 1.358 lei (317 euro), cu 3 lei mai mare faţă de cel din luna precedentă. Câştigul salarial mediu brut a fost de 1.863 lei (435 euro) în februarie, cu 1,3% peste cel din luna precedentă.

Cele mai mari salarii nete au fost plătite în februarie în activităţile de transporturi aeriene (3.313 lei, echivalentul a 773 euro), iar cele mai mici - în hoteluri şi restaurante (728 lei - 170 de euro).

În februarie 2009, în majoritatea activităţilor economice, câştigul salarial mediu net a fost mai mic decât în ianuarie. Printre puţinele domenii cu creşter

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 4 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°