Părinţii s-au plâns în timpul unei dezbateri publice că nu le ajung banii de la stat ca să-şi crească, decent, odraslele. Una dintre cele mai discutate probleme a fost suma de bani pe care o primesc mămicile care au gemeni ori tripleţi. „Am două fetiţe gemene şi vă spun drept că banii pe care îi primesc lunar de la stat nu-mi ajung. Numai pe scutece dau 300 lei. Laptele praf ajunge la 50 lei cutia pentru o săptămână. Plus hăinuţele, mâncarea”, a spus Corina Lobonţ, mama a două gemene.
Posturi noi pentru bone
Părinţii de tripleţi au cerut să primească măcar pentru câteva ore pe zi, bone plătite de stat care să poată avea grijă de copii cât ei sunt plecaţi la serviciu. „S-ar putea pe această cale să primească şi alte tinere locuri de muncă. Ar fi ideal ca statul să angajeze tinere pe post de bone. Ar fi o ocazie bună pentru ele să câştige un ban şi să se pregătească pentru meseria de părinte”, a adăugat o altă mamă, Mirela Pogan.
Consilierii care au organizat dezbaterea au ridicat problema indemnizaţiilor pentru tinerele mămici care nu lucrează sau sunt studente.
Condiţii pentru tinere
„Cerem ca şi studentele care devin mămici, însă nu au avut un loc de muncă, să poată primi aceşti bani, cu obligaţia ca tinerele să-şi finalizeze facultatea. La ţară mămicile nu cunosc decât munca din grădină şi creşterea animalelor. Şi ele sunt mame şi merită această indemnizaţie”, a declarat Mariana Dobai, care a crescut trei copii fără indemnizaţie. Propunerile vor fi trimise Guvernului, alături de solicitarea de mărire a plafonului de indemnizaţie la 800 lei pentru gemeni, respectiv 1.000 lei la tripleţi.