Întrevederea secretarului de stat Bogdan Aurescu cu Kerry Kennedy
Secretarul de stat în MAE, Bogdan Aurescu, a avut la 7 aprilie 2009 o întrevedere cu preşedintele Fundaţiei Robert F. Kennedy pentru Europa, Kerry Kennedy.
Aceasta a prezentat proiectul „Speak truth to power” („Spune adevărul puterii”), care a fost inaugurat în România cu ocazia conferinţei de presă susţinută astăzi la Institutul Diplomatic Român.
În cadrul proiectul „Speak truth to power” va avea loc şi lansarea programul-pilot educaţional intitulat „Educaţie pentru drepturile omului”, care se va derula pe parcursul anului şcolar 2009-2010 în zece licee din Bucureşti şi în cinci licee din judeţele Prahova, Timiş şi Arad, şi care presupune utilizarea, în cadrul unor activităţi curriculare şi extracurriculare, a materialului educaţional „Spune adevărul puterii”, bazat pe cartea omonimă scrisă de Kerry Kennedy.
Având în vedere faptul că Fundaţia Robert F. Kennedy pentru Europa desfăşoară un proiect similar în Italia, în cadrul discuţiei a fost abordată şi adaptarea corespunzătoare a programului pentru a avea în vedere şi nevoile specifice ale copiilor provenind din comunitatea românească din Italia. Astfel, în cursul anilor următori, în program vor fi implicaţi profesori români din Italia şi un număr de elevi români care studiază la şcolile din Italia.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a exprimat aprecierea MAE pentru activitatea desfăşurată de Fundaţie şi a subliniat deschiderea autorităţilor române pentru sprijinirea proiectului. A propus continuarea cooperării şi a evocat posibilitatea extinderii proiectului şi în alte ţări vecine, cum ar fi Republica Moldova.
Doamna Kennedy a mulţumit pentru cooperarea autorităţilor române în lansarea acestei iniţiative.
Programul constă şi în lansarea cărţii „Spune adevărul puterii. Apărători ai drepturilor omului car