Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, ţara mea

Publicat in Vocea Brailei, marți 7 aprilie 2009 ·

Cazul Gigi Becali. Emisiuni peste emisiuni, comentarii, opinii, ameninţări, creieri pe pereţi. Ce se vede la televizor este dezarmant. Mai toţi comentatorii sunt, fără doar şi poate, axaţi pe problema lui Gigi. Cu excepţia câtorva, care văd lucrurile aşa cum sunt şi nu le interpretează altfel.

De fapt, ce se vede clar? Iată ce: a) arestarea lui Gigi Becali pare a avea, fără îndoială, şi ceva implicaţii politice; b) arestarea lui Gigi Becali a fost un show de televiziune, un circ, o manea cu lacrimi şi emoţii, o telenovelă românească în urma căreia tot poporul român, din demnitate, ar trebui să emigreze oriunde ar vedea cu ochii şi să lase cu faţa în soare "circari" care învârt România pe degete; c) există toate premisele ca Gigi Becali să fie suspectat de a fi participat, direct sau indirect, la o infracţiune deosebit de gravă; d) actul de justiţie românesc este, în asemenea situaţii "speciale", cel puţin bizar. Ce ne interesează pe noi din toată treaba asta? Soarta lui Gigi Becali? Nu, cu siguranţă că-şi va rezolva într-un fel problemele. Cred că ne interesează câteva concluzii. Iar acestea, pe marginea desfăşurării evenimentelor, sunt simple. România nu este un stat de drept. România este orice altceva decât un stat de drept. În România legea nu are nicio valoare pentru că este respectată discreţionar. Într-o ţară care nu are la bază conştiinţa statului de drept, oamenii tremură de frică. Douăzeci de milioane de români se întreabă îngrijoraţi, seara, ce le-o aduce dimineaţa.

Pe stradă, la serviciu, în discuţiile private pe care le am, observ un lucru constant, o stare care nu se schimbă şi devine din ce în ce mai acută: frica. Frica este esenţa pe care este construită România de vreo 75 de ani. Frica de a spune adevărul, frica de a nu fi agresat, frica de a nu fi jignit, frica de a nu muri de foame, frica de bandiţi, frica de politicieni, fri

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 3 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°