Instanţa a reţinut că declaraţiile lui Nicuşor Constantinescu, în apărarea lui Babuş nu au „suport probator"
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, patronul restaurantului „Terasa Colonadelor", Nicolae Terzi, şi directorul executiv al HCM Constanţa, Nurhan Ali, sunt trei dintre martorii prin ale căror declaraţii instanţa a apreciat că „se încearcă o conturare a unei alte realităţi".
Aceştia au fost audiaţi ca martori în apărare pentru Constantin Babuş, Ionel Pilat şi Marius Tărcatu, cei trei directori ai administraţiei publice locale condamnaţi, anul trecut, pentru fapte de corupţie. Curtea de Apel Constanţa va judeca, astăzi, apelurile declarate în cauză de cei trei suspecţi, dar şi de procurorii DNA Constanţa. Constantin Babuş, Ionel Pilat, Marius Tărcatu şi reprezentanţii DNA au atacat sentinţa prin care Babuş a fost condamnat la doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare, Pilat - la doi ani de detenţie, tot cu suspendare, iar Tărcatu - la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Denunţul care a dus la formarea dosarului penal a fost formulat de Dumitru Burcin, patronul SC Marybur SRL, care l-a acuzat pe Babuş că i-a cerut mită 20.000 de dolari, pentru a-i facilita accesul la negocierea directă cu primăria pentru terenul aferent restaurantului Pelican. Totodată, lui Marius Tărcatu i se impută că, prin intermediul său, banii lui Burcin i-au parvenit lui Babuş. Nu în ultimul rând, Ionel Pilat este acuzat că l-a constrâns prin ameninţări pe Dumitru Burcin să-i vândă alimentara la un preţ derizoriu. Foarte interesant, în motivarea instanţei de fond, care a pronunţat sentinţa de condamnare, se arată că, „în aprecierea probelor, criteriul determinant îl constituie forţa acestora de a exprima adevărul". Astfel, judecătorii au argumentat că „instanţa a reţinut şi apreciat acele probe care reflect