Festival
„Florian Pitiş”
Ediţia a II-a a Festivalului Naţional de arte pentru liceeni „Florian Pitiş”, organizat de Consiliul Elevilor C.N. „Gheorghe Lazăr”, în parteneriat cu Teatrul Bulandra se încheie în această seară, cu gala de premiere. Pe scena sălii Izvor, de la orele 19.00, vor fi premiaţi participanţii de la cele două secţiuni, muzică şi teatru, iar dacă au existat şi creaţii proprii ale elevilor, vor fi şi ele premiate. Festivalul se va încheia cu recitaluri susţinute de Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Florin Chilian şi Ducu Bertzi. Intrarea în sală este liberă.
Lansare
„Spune adevărul puterii”
Kerry Kennedy, fiica senatorului Robert F. Kennedy, se află în România, pentru a participa la o serie de evenimente care marchează lansarea în Europa de Est a Fundaţiei Robert Kennedy. Printre evenimentele programate se află şi lansarea cărţii „Spune adevărul puterii. Apărători ai drepturilor omului care transformă lumea”, care are loc la librăria Diverta Magheru, la orele 19.00. Volumul lui Kerry Kennedy prezintă povestea a 51 de personalităţi din aproape 40 de ţări, prin intermediul unor interviuri. Unele dintre personalităţile intervievate sunt cunoscute: Vaclav Havel, Dalai Lama şi Elie Wiesel. Cartea îşi propune să dezvăluie opiniei publice atrocităţile la care au fost supuşi aceşti oameni, în speranţa că forţa exemplului personal îi va îndemna pe cititori să transforme propriile comunităţi.
Concert
Tudor Gheorghe – Mahalaua Mon Amour
Astăzi şi mâine, de la orele 19.00, Sala Palatului din Bucureşti va răsuna de muzica lăutărească veche adusă de Tudor Gheorghe. Vor fi auzite piese din repertoriul celor mai valoroşi interpreţi ai muzicii lăutăreşti, voci precum Anton Pann, Zavaidoc, Fărâmiţă Lambru, Romica Puceanu sau Dona Siminică. (C.A.)
Festival
„Florian Pitiş”
Ediţia a II-a a Festivalului Naţional de