* România întâlneşte Luxemburgul şi Finlanda în primele două întâlniri
Lotul de tineret al României îşi continuă pregătirile sub îndrumarea antrenorilor Alexandrina Soare şi Costel Oprea în vederea competiţiei de obiectiv programate în week-end-ul care va urma tot în sala Polivalentă din Brăila.
La turneul de calificare pentru Campionatul European de handbal feminin rezervat echipelor de tineret vor participa naţionalele Rusiei, Finlandei, Luxemburgului şi României, primele două clasate urmând a intra în posesia biletelor pentru competiţia continentală.
Rusia, principala favorită la locul întâi, va sosi prima la Brăila, pe data de 8 aprilie, urmând ca a doua zi să-şi facă apariţia şi celelalte două echipe naţionale.
Delegat din partea EHF pentru acest turneu este David Boker din Israel, iar arbitri Kenan Gokman şi Ayhan Gok din Turcia, Amar Kanjicanin şi Dina Kanjicanin din Macedonia.
"Ţinând cont de faptul că este un eveniment deosebit şi că intrarea este liberă, sperăm ca pe parcursul meciurilor la sala Polivalentă să vină un număr cât mai mare de spectatori", se menţionează în comunicatul trimis redacţiei noastre de HC Dunărea.
Programul partidelor din cadrul acestui turneu este următorul:
Vineri, 10 aprilie
Ora 17.00 Rusia - Finlanda
Ora 19.00 România - Luxemburg
Sâmbătă, 11 aprilie
Ora 16.00 Luxemburg - Rusia
Ora 18.00 Finlanda - România
Duminică, 12 aprilie
Ora 11.00 Finlanda - Luxemburg
Ora 13.00 Rusia - România * România întâlneşte Luxemburgul şi Finlanda în primele două întâlniri
Lotul de tineret al României îşi continuă pregătirile sub îndrumarea antrenorilor Alexandrina Soare şi Costel Oprea în vederea competiţiei de obiectiv programate în week-end-ul care va urma tot în sala Polivalentă din Brăila.
La turne