O patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, aflată în misiunea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona Parcului Eminescu, a fost sesizată de către L.B., de 19 de ani, din Arad, despre faptul că în timp ce se afla în parc un bărbat l-a ameninţat cu un pistol cu gaze. Pe baza semnalmentelor oferite de persoana vătămată şi în urma unor verificări şi investigaţii executate de către patrula de jandarmi în zonă, a fost identificat B.A. în vârstă de 27 de ani, din Arad.
Acesta în timp ce fotografia prin Parcul Eminescu, la un moment dat fără a avea un motiv întemeiat, s-a apropiat de un grup de tineri, a scos din buzunar un pistol cu gaze calibru 9 mm, pe care la îndreptat spre L.B. ameninţându-l că îl va omorâ.
"La contolul corporal preventiv executat asupra făptuitorului, jandarmii au găsit un pistol cu gaze cal. 9 mm marca ”Keseru Muvek ”, în care se afla un încărcător cu trei cartuşe, din care două cu gaze şi unul de alarmă, pentru care nu deţinea permis de port armă", a declarat Florin Zapodean, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.
Pistolul cu gaze şi încărcătorul cu cele 3 cartuşe au fost ridicate de la făptuitor în vederea confiscării.
Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, „deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept” şi „ameninţare”.