Fondul Monetar International vede in adoptarea rapida a euro de catre tarile din Est cea mai eficienta cale de a pune capat crizei care a dat peste cap regiunea si a facut multe tari de aici, printre care si Romania, sa apeleze la ajutor financiar din partea institutiei.
Tarile din Europa Centrala si de Est lovite de criza financiara globala ar trebui sa renunte la monedele lor si sa adopte moneda unica europeana chiar si fara sa intre formal in zona euro, potrivit Fondului Monetar International (FMI), scrie Financial Times.
Zona euro ar trebui sa-si relaxeze regulile de aderare astfel incat membrii Uniunii Europene din fostul spatiu comunist sa se alature uniunii monetare in calitate de cvasimembri, fara sa detina si pozitii in consiliul de conducere al Bancii Centrale Europene (BCE), spun oficialii fondului.
"Pentru tarile membre ale Uniunii Europene intrarea in zona euro inseamna un beneficiu urias oferindu-le posibilitatea de a-si rezolva problemele legate de datoriile in valuta, inlaturand incertitudinile si redand increderea investitorilor", se arata intr-un document al FMI.
"Fara acest pas, incercarile de a elimina problemele legate de datoriile in valuta ar putea antrena un val de restrictii financiare in unele tari", se precizeaza in acelasi document, a carui publicare ar putea reaprinde dezbaterile privind strategiile de a sprijini economiile emergente din Europa.
Chiar daca liderii politici prezenti saptamana trecuta la Londra au descris summitul G20 ca pe un succes, provocarile pe care le are de infruntat Europa de Est raman in picioare.
Pe fondul adancirii recesiunii economice, Ucraina si Letonia - doua tari aflate deja pe lista celor care au primit finantare de urgenta din partea FMI - au esuat in a a adopta reformele solicitate de institutia internationala. O a treia, Ungaria, incearca in acest moment sa formez