De mai bine de doi ani, un general român deţine o funcţie- cheie la vârful Coaliţiei din Irak.
Pentru câte un mandat de şase luni, generalii Dan Ghica Radu, Visarion Neagoe, Gabriel Gabor, Mihai Chiriţă şi Cătălin Tomescu, au îndeplinit, mai întâi funcţia de locţiitor al şefului de stat major al Forţei Multinaţionale din Irak pentru operaţii şi acum cea de locţiitor al directorului pentru strategii, planuri şi evaluări.
Din aceste poziţii de top, războiul din Irak se vede în timp real, cu toată desfăşurarea sa de groază, sânge, milioane de refugiaţi, dar şi speranţă. La comanda Coaliţiei se centralizează statisticile triste privind numărul zilnic de morţi, civili şi militari, iar numărul 1.500 pare un barometru care detensionează sau îngrijorează staff-ul. Urmările se traduc în alte şi alte acţiuni militare împotriva insurgenţilor.
Este prima oară după cel de-al doilea război mondial când generali români văd pe viu care sunt consecinţele deciziilor lor şi înţeleg, cu adevărat, ce înseamnă responsabilitatea ordinului dat şi cât cântăresc exemplul personal şi competenţa profesională, în locul în care nu mai contează pe cine ai avut pilă sau cui i-ai fost ţucălar.
Unul dintre aceşti generali, Visarion Neagoe, a avut curajul să publice jurnalul celor 185 de zile petrecute în Irak. Jurnalul său de front adună gândurile, reacţiile, opiniile, trăirile unui ofiţer român pentru care misiunea primită este, în primul rând, prilejul de a se descoperi pe sine. Printre explozii şi situaţii-limită, generalul simte intensitatea şi duritatea operaţiunilor purtate la 45 de grade Celsius.
În acelaşi timp, contabilizează amar realitatea teatrului de luptă faţă de viziunile birocratice de la Bucureşti. Un general ajuns în mijlocul războiului se întreabă cum este posibil ca din ţară să se trimită două grupe medicale care ur
