Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 200 de morţi

Publicat in Jurnalul, miercuri 8 aprilie 2009 ·

Bilanţul victimelor cutremurului produs luni în regiunea italiană Abruzzo este în continuă creştere. Informaţii oficiale indică faptul că şi patru români figurează pe lista persoanelor care au murit sub dărâmături.

Cel puţin 200 de morţi, 1.500 de răniţi, 17.000 de persoane rămase fără adăpost şi un întreg oraş şters, practic, de pe hartă este bilanţul încă preliminar al seismului care a zduguit luni centrul Italiei. Echipele de salvare continuă operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor, dar în ultimele ore nu au reuşit să scoată de sub dărâmături decât trupuri neînsufleţite.

Puţine sunt şansele ca victimele care nu au murit pe loc să poată rămâne în viaţă preţ de atâtea ore. Însă, ca de fiecare dată când astfel de tragedii au loc, se întâmplă şi minuni. O tânără de 24 de ani a fost salvată după 23 de ore petrecute sub resturile unei clădiri din oraşul Aquila, unde seismul a avut intensitatea maximă. Localitatea cea mai afectată de cutremur este însă Onna, situată în apropiere de Aquila.

Toate clădirile au fost făcute una cu pământul. Nimic nu a rămas în picioare, peisajul amintind, potrivit AFP, de cel rămas după un bombardament bine ţintit. Dintre cei 300 de localnici, 40 au murit. Echipele de intervenţie şi pompierii care încă scormonesc printre ruine au amplasat corturi pentru localnicii care nu vor sau nu pot încă să părăsească zona.

CU OCHII PE ROMÂNI

La Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, iniţial, decesul unei românce. Potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt al ministerului a precizat că Ambasada României în Italia verifică informaţiile apărute în presa peninsulară, care făceau referire la moartea unei familii de români în localitatea San Demetrio. Familia era formată din doi adulţi şi un copil, transmitea luni agenţia Adnkronos, citând spusele unui oficial din administraţia locală.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°