În această dimineaţă, preşedintele Vladimir Voronin a acuzat oficial România că se află în spatele revoltelor de la Chişinău. De asemenea, statul moldovean a introdus vizele pentru cetăţenii români. Voronin a adăugat că ambasadorul român în Moldova, Filip Teodorescu, şi Ministrul-consilier al Ambasadei, Ioan Gaborean, trebuie să părăsească Chişinăul în maximum 24 de ore. Ambii diplomaţi au fost declaraţi persona non-grata de către Voronin. Preşedintele moldovean a subliniat că autorităţile din Republica Moldova vor face uz de forţă în cazul în care la Chişinău se vor repeta evenimentele de ieri.
„Am încercat să nu permitem vărsarea de sânge. Dar situaţia de ieri era una în care ar fi trebuit aplicată o astfel de soluţie. Dacă aşa ceva se va repeta, vor fi luate măsurile corespunzătoare. Puterea are toate motivele de a le lua, în conformitate cu legea ”, a declarat preşedintele Moldovei, la o întâlnire cu reprezentanţii societăţii civile, şi a adăugat că începe să-şi piardă răbdarea. Aseară, şeful statului a catalogat protestul de la Chişinău drept "o operaţiune bine gândită şi bine organizată".
Ministerul Afacerilor Externe al României a informat oficial că "pe data de 8 aprilie 2009, la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a fost convocat dl Filip Teodorescu, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Moldova, căruia i s-a înmînat o notă prin care, în legătură cu acţiuni incompatibile cu activitatea diplomatică, şeful misiunii diplomatice române şi Ministrul-consilier al Ambasadei, dl Ioan Gaborean, au fost declaraţi persona non grata şi urmează să părăsească teritoriul ţării în decurs de 24 de ore".
România respinge acuzaţiile lui Voronin
“Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu indignare de decizia autorităţilor de la Chişinău cu privire la ambasadorul Românie