Din categoria “prostioare pe care nu te poţi opri să le (re)vezi”, filmul lui Robert Moore (regizor de teatru şi televiziune) “Murder by Death“(1976) este poate cea mai strălucitoare. În primul rînd, este pe scenariul lui Neil Simon – unul dintre cei mai prolifici şi mai jucaţi dramaturgi americani, care a fost şi scenaristul cîtorva filme de succes (“După vulpe”, “Desculţ în parc”, “Adio, dar rămîn cu tine“etc.) În al doilea, oferă o distribuţie gen “film catastrofă“(cum se făceau în acei ani), care trebuie văzută pentru a fi crezută: sir Alec Guinness, Maggie Smith, David Niven, Peter Sellers, Peter Falk şi, cu voia dvs. ultimul pe listă, Truman Capote în persoană!
Care în film se numeşte Twain şi care-i şi primeşte – la conacul său ceţos de british – pentru o cină detectivistă cu tot tacîmul (filmul a rulat în România cu titlul “Cinci detectivi la miezul-nopţii”). Pretextul e străveziu de simplu: cei cinci sînt chemaţi să asiste la, şi să soluţioneze ulterior, o crimă comisă chiar sub ochii lor, cînd pendula din sufragerie va bate orele douăsprezece fix!
Evident, tot filmul este o farsă, ceea ce înseamnă că n-are niciun rost să-ncerci să dezlegi “misterele“de la conacul lui Capote... Simon s-a amuzat scriind un fel de parodie la romanele/filmele după Agatha Christie, cu bonusul că, pe lîngă belgianul calchiat după Hercule Poirot (care aici se cheamă Milo Perrier) şi al englezoaicei calchiate după Miss Marple (Jessica Marbles), ceilalţi trei sînt amestecuri/avataruri din colţuri cosmopolitane – Dick Charleston e din New York, Sam Diamond din San Francisco, Sidney Wang din China.
“Murder by Death“rămîne un joc savuros cu convenţiile genului detectiv, pe care le duce la ultimele consecinţe – iar consecinţele sînt isterice.
Aşteptaţi-vă, aşadar, la alternanţe de măşti, la puneri în abis stil cutii chinezeşti şi l
