8 aprilie 2009
MAE salută celebrarea Zilei Internaţionale a Romilor
Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Internaţionale a Romilor, eveniment marcat, în mod tradiţional, la data de 8 aprilie.
Ministerul Afacerilor Externe a susţinut, de-a lungul anilor, toate iniţiativele internaţionale vizând combaterea discriminării romilor şi facilitarea integrării sociale a acestora. Astfel, România a sprijinit crearea Forumului European al Romilor, care funcţionează sub egida Consiliului Europei, precum şi proiectele din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
România consideră că principala soluţie pentru problemele cu care se confruntă romii o reprezintă demersurile şi programele naţionale având drept obiectiv integrarea acestora în societate.
Având în vedere aspectele europene ale problematicii romilor, România a militat pentru o abordare comună a acestor aspecte.
Informaţii suplimentare
Ziua Internaţională a Romilor a fost proclamată în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost consacrată Zilei romilor din 1990.
8 aprilie 2009
MAE salută celebrarea Zilei Internaţionale a Romilor
Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Internaţionale a Romilor, eveniment marcat, în mod tradiţional, la data de 8 aprilie.
Ministerul Afacerilor Externe a susţinut, de-a lungul anilor, toate iniţiativele internaţionale vizând combaterea discriminării romilor şi facilitarea integrării sociale a acestora. Astfel, România a sprijinit crearea Forumului European al Romilor, care funcţionează sub egida Consiliului Europei, precum şi proiectele din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
România consideră că principala soluţie pentru problemele cu c