Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Pita de Pecica şi ţuica de Chişindia, branduri protejate

Publicat in Adevarul, miercuri 8 aprilie 2009 ·

Producătorii locali cred că oferta lor respectă, aproape în detaliu, reţetele strămoşeşti. Directorul Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti, Lucia Romanescu, a avut o întâlnire cu prefectul judeţului, Călin Bibarţ, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu şi mai apoi cu producătorii pe această temă. Adunaţi la Pecica din toate colţurile judeţului, aceştia au aflat paşii ce trebuie urmaţi şi modalităţile concrete pentru atestarea şi protejarea denumirilor produselor lor. 

La demersul oficiului naţional s-a aliat şi Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă care a întocmit o listă de 20 de produse tradiţionale pe care le vor susţine spre atestare. „Este important ca aceste mărci locale să fie atestate şi protejate, aducând plus valoare zonei lor de provenienţă”, a explicat Lucia Romanescu, directorul Oficiului Naţional al produselor tradiţionale româneşti. La rândul lor producătorii susţin că aşteaptă un astfel de demers de ani de zile. „Ceea ce a depins de noi am făcut. Am dus tradiţiile şi reţetele originale mai departe, cât am putut şi ne-am priceput. E vremea însă ca şi autorităţile să ne sprijine şi să intrăm într-un circuit legal de protejare şi promovare a acestor produse”, a spus Mircea Donca, legumicultor din zona Socodor.

Producătorii susţin că o dată promovate aceste produse, dezvoltarea turismului local are mai multe şanse, multe zone în care se găsesc preparate tradiţionale putând fi interesante pentru investitorii din domeniul agroturismului.

Mândrie locală: 20 de produse

Printre produsele propuse pentru promovare se numără celebra pită de Pecica, salamul de Nădlac, varza de Socodor, ţuica de Chişindia, vinarsul de struguri din Ţara Zărandului, mierea de prune de Aldeşti, cadarca şi rozeul de Miniş şi mustoasa de Măderat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident grav în judeţul Sibiu. Un copil a murit

Ziarul Financiar acum 13 minute
Un copil de şase ani a murit în urma unui accident produs în judeţul Sibiu. În accident au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc duminică. ISU Sibiu anunţă că un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere şi un echipaj SAJ au int

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 35 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum o ora
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°