» Un raport al ONU arata ca Romania, Italia si Grecia sunt cele mai expuse tari europene la dezastrele provocate de un cutremur. Cauza: cladirile nerezistente.
» Peste un milion de romani sunt vulnerabili la cutremur, spune ONU, in timp ce asiguratorii estimeaza pagube de peste 100 de miliarde de euro in caz de dezastru.
Romania este, alaturi de Italia si de Grecia, cea mai expusa tara europeana la dezastrele provocate de cutremure, din cauza cladirilor prost construite sau invechite si a caror infrastructura nu a fost modernizata, sustine un raport al ONU. Acestea sunt principala cauza a pierderilor de vieti omenesti in caz de cutremur. Doar in Romania, peste un milion de oameni sunt expusi la efectele dezastruoase ale cutremurelor. Consecintele acestei situatii s-au putut vedea in Italia, unde un cutremur relativ mediu ca intensitate, de 6,3 grade pe scara Richter, a provocat pagube imense: peste 200 de morti si peste 10.000 de cladiri distruse, conform celui mai recent bilant. Pagubele cele mai mari s-au inregistrat in zonele cu cladiri medievale sau vechi, care nu respectau standardele moderne de seismica, observa specialistii ONU.
"Investitiile in reducerea riscului de dezastru sunt obligatorii, daca vrem sa salvam vieti si sa economisim bani, pentru ca tot mai multi oameni locuiesc in orase vulnerabile la cutremur", a spus Helena Molin-Valdes, director adjunct al Centrului ONU de Strategie Internationala pentru Reducerea Dezastrelor. Constructiile ridicate in Romania dupa 1977 au urmat norme imbunatatite pentru a preveni prabusirea lor in cazul producerii unui cutremur. In opinia lui Dan Stematiu, rectorul Universitatii Tehnice de Constructii, "majoritatea structurilor care s-au construit dupa acea data pot avea probleme, insa nu de natura sa se prabuseasca". Dan Stematiu sustine ca, in aceasta situatie sunt si cladirile