Peste 200 de tineri, în mare parte studenţi basarabeni de la Universitatea „Transilvania” din Braşov, au protestat în Piaţa Sfatului, scandând lozinci împotriva regimului comunist. Mitingul a fost unul de solidaritate cu revolta de la Chişinău, unde ieri, peste 30.000 de oameni au luat cu asalt Parlamentul şi Preşedinţia, imediat după anunţul că puterea comunistă şi-a asumat câştigul alegerilor de duminică. Proteste au fost şi la Braşov, dar şi la Cluj, Iaşi, Craiova, Galaţi şi Constanţa. La Braşov, tinerii s-au adunat puţin după ora 20.00, chemaţi de Organizaţia Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din Braşov, dar şi de Grupul de Acţiune Noii Golani şi, timp de o oră, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care s-au desfăşurat alegerile din Republica Moldova. „Am chemat toţi studenţii în Piaţa Sfatului. Situaţia e gravă în Chişinău şi prin manifestările noastre vrem să ne arătăm dispreţul pentru a ceea ce se întâmplă acolo”, ne-a declarat Octavian Apostol, preşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din Braşov.
Nu se vor întoarce într-o
Moldovă comunistă
Studenţii basarabeni din Braşov nu au putut rămâne indiferenţi la situaţia din Republica Moldova şi vor să sensibilizeze autorităţile din România faţă de ceea ce se întâmplă la Chişinău. „Alegerile nu au fost corecte. Eu am făcut parte din comisia de observator. Toate voturile de la Bucureşti nu au fost validate. Nu putem să stăm şi să ne uităm cum la noi acasă se întâmplă lucruri atât de urâte. Suntem aproape de cei de acasă. E şansa noastră acum să ne trezim şi să ne clădim un viitor aşa cum trebuie”, ne-a spus o studentă. Un altă tânăr a declarat că în cazul în care comuniştii vor rămâne la putere, el nu se va mai întoarce acasă. „Acolo nu voi mai avea niciun viitor. Ce aş putea face eu într-o Moldovă comunistă? Cred că vor rămâne în România”, ne-a mărturisit un