«Ce s-a întâmplat la Londra a avut un conţinut dens de poleială şi unul foarte lejer de esenţă tare sau acţiune concretă.» S-a zâmbit, s-a băut şampanie şi s-au strâns mâini. Michelle Obama a atins-o pe regina Angliei, deşi se pare că nu avea voie, iar Fondul Monetar Internaţional a primit câţiva dolari în plus. Franţa nu a plecat de la negocieri, dar era să se certe cu China. Şi totuşi, dincolo de aceste picanterii, ce putem înţelege din summitul care a a

«Ce s-a întâmplat la Londra a avut un conţinut dens de poleială şi unul foarte lejer de esenţă tare sau acţiune concretă.»

S-a zâmbit, s-a băut şampanie şi s-au strâns mâini. Michelle Obama a atins-o pe regina Angliei, deşi se pare că nu avea voie, iar Fondul Monetar Internaţional a primit câţiva dolari în plus. Franţa nu a plecat de la negocieri, dar era să se certe cu China. Şi totuşi, dincolo de aceste picanterii, ce putem înţelege din summitul care a avut loc săptămâna trecută la Londra?

În primul rând, aflăm din nou că apetitul politicienilor pentru emfază goală şi retorică searbădă este nesecat, indiferent de gravitatea momentului în care se găsesc, indiferent de ţara din care vin şi de ocazia cu care se întrunesc sub acelaşi acoperiş. Deşi criza actuală este fără precedent, deşi ştim că ea necesită măsuri cu adevărat îndrăzneţe, ce s-a întâmplat la Londra a avut un conţinut dens de poleială şi unul foarte lejer de esenţă tare sau acţiune concretă.

Este foarte adevărat că enunţul final al summitului a inclus multiple chestiuni concrete şi câteva măsuri fără precedent, cum ar fi recapitalizarea FMI. Pe de altă parte, acelaşi comunicat include şi mai multe menţiuni despre lucrurile care „vor fi monitorizate“, de care „am luat cu toţii notă“ sau pe care „le urmărim cu mare atenţie“. Traducerea liberă a acestui jargon pseudodiplomatic este că toate acele chestiuni sunt mult prea spinoas