Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Livrările către angrosişti, completate cu retailul

Publicat in Adevarul, miercuri 8 aprilie 2009 ·

Măsura luată de directorul general al „Goodyear Dunlop Tires România”, Ovidiu Bălan, urmăreşte deschiderea directă către cumpărători. Orientarea spre retail, planificată înainte de criză, vizează în primul rând compensarea scăderii vânzărilor companiei. Anul trecut, Ovidiu Bălan şi-a început mandatul de director general la „Goodyear Dunlop Tires Romania” cu o măsură radicală: a mutat accentul strategiei de busi­ness pe retail.

„Până acum am livrat numai către distribuitori, însă această schimbare, plănuită pentru 2009 încă de anul trecut, se pretează şi ca măsură anti-criză. Este un proiect ce vizează o deschidere directă către cumpărători şi obţinerea, astfel, în 2009, a unui plus de 25% la vânzări”, spune Bălan.

O altă schimbare făcută de acesta imediat de la preluarea funcţiei de director general a fost crearea unui management comun pentru filialele din România şi Bulgaria, prin care a simplificat comunicarea la nivel corporatist.

Vânzările l-au atras din prima clipă

Actualul director general de la „Goodyear Dunlop Tires Romania” a avut primul contact propriu-zis cu „această lume” a vânzărilor după 1990, în calitate de simplu agent la o firmă de distribuţie.

„Întâi am încercat sa dau examen la Facultatea de Construcţii, pentru că asta era tendinţa, dar am picat, pentru că nu eram pasionat. Direcţia mi-am găsit-o în 1992, în activitatea de vânzări, pe care am văzut-o ca pe o oportunitate personală şi de viitor”, explică Bălan.

Patru ani mai târziu, în 1996, Bălan devenea director de vânzări pe ţară la compania la care-şi făcuse ucenicia şi îşi plănuia deja ascensiunea la o multinaţională. Astfel, în 2001, Bălan a ajuns la „Goodyear Dunlop Tires România”, ca brand coordinator, poziţie ce presupunea supervizarea vânzărilor şi promovarea mărcilor companiei. Apoi, în 2003 a devenit direct

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nu le poți cere unor oameni ocupați să te valideze de la Crăciun până la Revelion”

Libertatea acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă seară, 4 ianuarie că decizia lui Crin Antonescu de autosuspendare a candidaturii la prezidențiale din partea coaliției PSD-PNL-UDMR nu este rezonabilă.

Crin Antonescu, după autosuspendarea din calitatea de candidat PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale 2025: „Pe Ciolacu nu l-am anunțat”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu a declarat sâmbătă seară, 4 ianuarie, că singurul șef al coaliției pe care nu l-a anunțat că se autosuspendă din calitatea de candidat PSD-PNL-UDMR este premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 2 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 5 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum o ora
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 2 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum o ora
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 5 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un bărbat din Timișoara a murit imediat după ce a fost externat din spital, pe casa scării blocului în care locuia

Libertatea acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 75 de ani, care se întorcea acasă după ce a fost externat din spital, a murit pe casa scării blocului în care locuia, după ce i s-a făcut rău și a leșinat, relatează News.ro.

Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit. Pe 1 ianuarie împlinise 41 de ani

Libertatea acum 2 ore
Este doliu în presa din România. Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit la două zile după ce împlinise vârsta de 41 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook. Jurnalistul a activat de-a lungul carierei sale la publicații precum GSP,

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/8°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/3°
lun.

-2°/7°
mar.

2°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-6°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

2°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/10°