Oana Popescu: Rusia poate recâştiga deplin influenţa asupra Moldovei prin definirea republicii ca instabilă. Pentru UE instabilitatea contează mai mult decât cauzele ei. România împarte cu UE şi cu SUA o responsabilitate şi faţă de tinerii din Chişinău, şi faţă de acceptarea jocului de putere din Republica Moldova. Asemănarea exterioară cu revoluţiile portocalii specifice zonei, dar şi amintirea propriului nostru moment de cotitura din 1989 ne fac probabil pe mulţi să privim imaginile de la Chişinău într-o lectură care pare să vină de la sine: comuniştii s-au impus din nou în Moldova, prin alegeri de o corectitudine îndoielnică, iar tinerii din opoziţie au ieşit, furioşi, în stradă, pentru a contesta rezultatul şi a cere dreptate.

Situaţia de la Chişinău ar trebui însă tratată cu mult mai multă prudenţă şi cu o doză de scepticism adecvată situaţiei deloc simple şi clare a momentului şi a regiunii. Aş propune, aşadar, o altă ipoteză de lucru. Încă dinaintea schimbării administraţiei americane, anul trecut apar semne clare că Washingtonul şi-a identificat drept prioritate zero zona Afganistan-Pakistan-Iran-Orientul Mijlociu. Apar speculaţii că în jocul echilibrului de putere global, au fost “cedate” Rusiei, mai explicit sau mai voalat, statele din Caucaz şi zona Mării Negre, contra sprijinului Moscovei în Afganistan şi Iran. La puţin timp după aceea, Georgia este invadată de trupele ruseşti şi vede perspectiva MAP-ului îndepărtându-se dramatic. Rusia avertizează că poate urma Ucraina. Tulburările în zona Sevastopol-Crimeea sunt urmate de un cvasi-colaps financiar şi de disoluţia autorităţii, într-o ţară unde preşedintele înregistrează un record negativ absolut de sub 3% popularitate.

O ţară săracă, acum şi instabilă

Republica Moldova rămâne, prin comparaţie, o oază de stabilitate. O ţară săracă, guvernată de comunişti, dar mi