Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbari la varful PNL Constanta

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 8 aprilie 2009 ·

După cum anticipam, schimbarea conducerii centrale a PNL va determina, mai devreme sau mai târziu, modificări şi în structurile decizionale ale filialelor din teritoriu. Surse din cadrul PNL Constanţa au confirmat că valul schimbării va atinge, în scurt timp, filiala tomitană.

Prima organizaţie vizată pare a fi cea a municipiului Constanţa, întrucât ar trebui să fie cea care, în confruntările electorale, să aducă cele mai multe voturi pentru partid. Scorul slab înregistrat, atât la locale, cât şi la parlamentare, constituie un motiv suficient pentru liberalii constănţeni să-şi dorească un staff mai activ, care să-i mobilizeze astfel încât să iasă din conul de umbră al opoziţiei.

Astfel, se anunţă mişcări importante în PNL Constanţa, cu atât mai mult cu cât luni, la nivel central, s-a discutat iarăşi despre situaţia din organizaţia de la malul mării. Liderii de la Bucureşti par a fi nemulţumiţi de faptul că, la evenimente importante (n.r. referire la ultimul Congres Extraordinar al PNL), organizaţia judeţeană a partidului a avut o delegaţie numeroasă pe considerentul că reprezintă un judeţ important, iar când vine vorba de rezultatele înregistrate în alegeri, „se dă judeţ mic şi cu presiuni din partea PSD".

Scaunul lui Matei se clatină

În contextul prezentat, apele au început să se tulbure, deocamdată, în sensul promovării unui alt lider care să preia atribuţiile actualului preşedinte al organizaţiei municipale PNL Constanţa, Constantin Matei. În timp ce unii liberali îl dau drept favorit pe fostul prefect al judeţului, Dănuţ Culeţu, alţii susţin că în echipa acestuia ar fi doar Adrian Bratu, câţiva apropiaţi ce au colaborat bine cu el pe vremea când a fost înalt funcţionar public şi „de-ai lui Haşotti".

Şansele cele mai mari de a prelua conducerea filialei municipale pare să le aibă, după cum spun unii, fostul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 44 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°