Fotbaliştii de la CFR Cluj au profitat de o singură greşeală a Politehnicii Cu portughezul Antonio Conceicao la primul meci pe banca tehnică, campioana României, CFR Cluj, a reuşit să se impună pe terenul celor de la Politehnica Iaşi. Ambele echipe aveau nevoie de puncte, clujenii pentru a rămâne aproape de liderul Dinamo, iar ieşenii pentru a fi siguri de evitarea retrogradării. A rezultat un joc purtat mai mult la mijlocul terenului, cu foarte puţine faze de poartă.
Meci decis de o greşeală
În minutul 20, Andrei Cristea a făcut un raid pe partea stângă, l-a întors pe Galiassi în careu şi a şutat pe colţul scurt, dar portarul Stăncioiu a fost la post. La faza imediat următoare, Perreira l-a găsit ideal pe Kone în careul Iaşiului, dar lovitura de cap a ivorianului a fost scoasă de sub bară de Pleşca.
În repriza a doua, ambele echipe au părut mulţumite de egal. Asta până în minutul 79, când Culio l-a lăsat pe Kone singur în careu cu Pleşca iar vârful campioanei nu a mai iertat.
Poli, egalată în clasament de Gloria Bistriţa şi Pandurii
În urma acestei victorii, CFR Cluj a urcat pe locul trei cu 42 de puncte, cel puţin până la meciul Poli Timişoara – Rapid Bucureşti de astăzi. Politehnica rămâne cu 25 de puncte, dar coboară până pe locul 12 în clasament, după ce atât Gloria Bistriţa, cât şi Pandurii Târgu Jiu au câştigat partidele de ieri cu Farul Constanţa, respectiv Steaua Bucureşti.
Mesajele suporterilor ieşeni
Pe parcursul primei reprize, galeria Politehnicii a scandat „Basarabia, pământ românesc”, făcând referire la situaţia politică de peste Prut. Cu toate acestea, ieşenii nu au fost la fel de prietenoşi cu vecinii de la vest. Jandarmii prezenţi la meci au interzis un banner al suporterilor ieşeni pe care scria „Ce caută o galerie ungurească într-o peluză române