A început să cânte la chitară pe când era în clasa a zecea. Apoi a descoperit sculptura, confecționarea de obiecte din lemn și piele, fotografia, desenul în cărbune. Însă folkul a rămas pasiunea tânărului chitarist. Un suflet de artist e complex, este de părere Bogdan Grosu, un tânăr craiovean „iubitor de frumos“, folkist, chitarist, sculptor în lemn şi fotograf. „Nu cred că ar putea aprecia numai o artă, ci frumosul în general“.
„Mi-aduc aminte şi acum, atât de clar! Am început să cânt când eram în clasa a zecea, dar chitara o căram în spate încă dintr-a noua, numai-numai să învăţ să cânt ceva la ea. Iar când prietenii mă rugau să le cânt ceva, găseam pretexte tot timpul, ba un deget, ba o coardă mă împiedicau fictiv să cânt“, îşi reaminteşte artistul. De la acea etapă şi până la chitaristul care a ajuns astăzi, el recunoaşte că au trecut mult timp şi multe întâmplări.
„Am fost autodidact“
„Am fost întotdeauna autodidact, nu am avut norocul să întâlnesc un maestru de la care să fur meserie în ale chitării. Aveam diverşi prieteni care mă mai ajutau“, spune Bogdan Grosu cu o urmă de regret în glas. Dar asta nu a reprezentat o piedică pentru el. După ce a învăţat prima melodie, „Don’t cry“, a celor de la Guns N’ Roses, totul a curs de la sine. „Aşteptam cu atâta nerăbdare să mai prind un acord nou, să mai descopăr o melodie, încât îmi stătea gândul la asta mai mereu“, spune Grosu despre emoţiile de început.
„Primul festival de muzică la care am participat a fost Festivalul «Floare de ger», de la Calafat, unde am avut parte de o mare dezamăgire. Însă asta nu m-a demoralizat, deşi am făcut o pauză de chitară de aproape şase ani“, spune artistul. „Voiam să încerc marea cu degetul la vremea aceea, însă prin oricâte răscruci am trecut, tot la chitară m-am întors“, recunoaşte folkistul.
Mai multe amănunte în A
