Coaliţia de guvernare face un pas înapoi în privinţa codurilor juridice şi susţine că acestea ar putea fi adoptate prin dezbatere parlamentară şi nu prin asumarea răspunderii Guvernului.
ONG-urile nu sunt mulţumite însă nici de această variantă şi continuă demersurile de acţionare în instanţă a Executivului. De cealaltă parte, în cazul asumării răspunderii, PNL şi UDMR ameninţă cu o moţiune de cenzură.
Cel care a dat semnalul renunţării la asumarea răspunderii Guvernului pe codurile juridice a fost preşedintele PSD, Mircea Geoană, potrivit căruia, urmare a progreselor făcute în subcomisiile parlamentare, "nu mai este de actualitate" asumarea răspunderii Executivului. "Noi considerăm că, în acest moment, ideea asumării răspunderii Guvernului pe aceste coduri nu mai este de actualitate.
Considerăm că aprobarea rapidă în următoarele săptămâni a codurilor care sunt suficient de avansate trebuie făcută şi o vom susţine, dar acolo unde mai este nevoie de dezbatere şi de rafinare a unor elemente încă neclarificate, să dăm Parlamentului şi opiniei publice dreptul şi timpul de a se pronunţa", declara luni Geoană. El a arătat că dezbaterea elementelor încă neclarificate trebuie făcută într-un calendar de timp relativ strâns.
Geoană a mai spus că este evident, din modul în care se derulează în opinia publică şi în Parlament dezbaterea cu privire la Codurile juridice, că lucrurile au avansat în ceea ce priveşte Codul penal, care este "suficient de avansat şi s-ar putea înscrie în calendarul asumat pentru finalizarea acestuia şi asigurarea condiţiilor pentru promulgare".
"Este la fel de clar că pentru celelalte coduri, în zona civilă şi de procedură civilă, lucrurile sunt mult mai puţin avansate şi credem că în acest moment trebuie să creăm o separare a codurilor care sunt gata pentru a fi finalizate şi a celor care