Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Bistriţenii suferă din cauza consumului de alcool şi a climei umede

Publicat in Adevarul, miercuri 8 aprilie 2009 ·

Consumul de ţuică tare, tradiţional în zonă şi mai ales amestecul de băuturi spirtoase se dovedeşte o combinaţie fatală. Medicii se plâng că ciroza, hepatitele alcoolice şi alte afecţiuni cauzate de alcool au crescut alarmant

De câţiva ani ani oficialii din Sănătate atrag atenţia că judeţul Bistriţa-Năsăud are o problemă la capitolul consumului de alcool de proastă calitate. Locuitorii din Valea Bârgăului, zonă cunoscută pentru ţuica cu multe grade, produsă în cazane din gospodărie şi nu numai ei, întrec măsura la consum.

Rezultatul este că în primele diagnostice care se adresează Spitalului Judeţean se numără hepatita alcoolică, ciroza dar şi bolile conexe consumului de alcoolul, care îi trimit pe pacienţi la cardiologie şi psihiatrie.

Potrivit doctorului Constantin Anton, medic primar Medicină Internă, tăriile de 50-60 de grade nu pot provoca doar boli ale ficatului ci irită şi esofagul: „pot produce de la esofagită până la cancer esofagian” . O altă problemă semnalată de medici pe lângă calitatea proastă a băuturilor din zonă, produsă în condiţii improvizate  este consumul diversificat:” Bistriţenii şi românii în general, nu sunt fideli doar unei anumite băuturi cum sunt nordicii care beau numai băuturi distilate, francezii vin sau germanii berea, ai noştri beau orice şi amestecă băuturile, ceea ce este foarte toxic pentru ficat” atrage atenţia doctorul Anton.

 

Clima şi casele încărcate favorizează astmul

Medicii spun că nici clima Bistriţei nu este prea blândă cu locuitorii şi că favorizează anumite afecţiuni pulmonare. Doctorul Anton, care timp de 6 ani a fost directorul Direcţiei de Sănătate Publică şi a făcut mai multe studii despre calitatea vieţii, crede că numărul mare de îmbolnăviri pulmonare poate fi pus inclusiv pe seama lipsei circulaţiei curenţilor de aer în zona depresionară a Bistriţei,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°