Indiferent că aveţi părul lung sau scurt, o bentiţă vi se va potrivi perfect, completându-vă armonios ţinuta şi în acelaşi timp aliniindu-vă tendinţelor primăverii.
Cu puţină creativitate, o simplă bentiţă poate transforma o coafură simplă într-una extraordinară. Fie că este vorba de o betiţă de plastic, elastică sau din materiale textile, acest accesoriu este la modă în această primăvară. Cele dintâi, cu o lăţime de trei, cinci centimentri, sunt perfecte pentru o tunsoare bob sau pentru părul purtat deasupra umerilor. Imaginea dumneavoastră cu o astfel de bentiţă pe cap va aminti, cu siguranţă, de moda aniilor ’60 şi de Brigitte Bardot. Şi pe podiumurile de modă, acest accesoriu a fost prezent, completând ţinutele acestei primăveri. Bottega Veneta a ales-o în colecţiile sale, însă nu a fost vorba de o bentiţă oarecare, ci despre una din ochiuri de sârmă, pentru că orice este permis pe covorul roşu. Tot de imaginaţie ţine şi sugestia altor designeri, care propun alegerea a două bentiţe aşezate la o distanţă de trei centimetri una de alta. Ele trebuie prinse cu agrafe de păr pentru a nu aluneca. Efectul pe care îl vor da va fi deosebit, mai ales dacă sunt prezente în culori vii. Potrivite ţinutelor de zi sunt şi bentiţele din materiale textile. Dacă sunt accesorizate cu paiete, ele vor putea fi purtate cu încredere şi seara. Tendinţele din acest sezon propun şi bentiţele purtate în jurul capului, în stil hippie. Look-ul a la Janis Joplin a fost adoptat de vedete ca Paris Hilton, Lindsay Lohan, Ashlee Simpson sau Mischa Barton.
Nonconformism şi un aer copilăresc
Bentiţele au luat cu asalt toate prezentările de modă. Le-am regăsit la Diane von Furstenberg sau la Christian Dior. Dacă ei au optat pentru bentiţele clasice, alţi designeri au fost mai inventivi. Inspiraţi probabil de celebrul personaj de desene animate Minnie, soţia lui Micke