Un sirian de 32 de ani, rezident în municipiul Constanţa, este acuzat de poliţiştii brăileni că a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră. Iniţial, părinţii copilei, în vârstă de 15 ani, au reclamat la Postul de Poliţie din Măxineni că fiica lor a fost victima unui viol, fapta fiind comisă în seara zilei de 30 martie.
Cercetările poliţiştilor au stabilit că, în seara respectivă, minora s-a întâlnit în comună cu un cetăţean sirian, a urcat de bună-voie în autoturismul acestuia şi după ce a întreţinut raport sexual, a fost condusă acasă şi a pretins şi primit suma de 10 lei. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor.