Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bechtel cheamă oamenii la muncă

Publicat in Jurnalul, miercuri 8 aprilie 2009 ·

Compania americană Bechtel a rechemat la muncă pe şantierul Autostrăzii Transilvania 660 de angajaţi, iar în perioada imediat următoare va mai chema încă 300 de muncitori.

Astfel, numărul muncitorilor care vor lucra pe secţiunea 2B a autostrăzii va fi de 1.400, potrivit reprezentanţilor Bechtel. Prin această măsură, se pune în aplicare protocolul semnat în luna februarie între Bechtel, Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi consultantul Egisroute, în care se agreează finalizarea până la sfârşitul anului a tronsonului Turda-Gilău şi a viaductului Suplacu de Barcău de pe tronsonul 3C (64 km). Pentru realizarea obiectivelor protocolului, autorităţile române s-au obligat să ofere constructorului accesul la teren prin soluţionarea problemelor legate de relocarea unui număr de 38 de utilităţi în judeţul Bihor.

PROGRAM. Până la sfârşitul acestei săptămâni va fi finalizat viaductul de la km 39, precum şi canalul Racoş situat între km 40 şi 42 de pe secţiunea 2B (Câmpia-Turzii - Gilău), potrivit constructorului. Canalul are rolul de a controla cursul apei din proximitatea satelor Vălişoara şi Vlaha, sate afectate sistematic de inundaţii. Lucrările la acest canal s-au executat pe parcursul a 12 luni - şi la viaductul de la km 39, una din cele mai importante structuri de pe secţiunea 2B - construcţia acestei structuri înalte de 30 m a început în 2006 şi s-a impus din cauza adâncimii văii din satul Vălişoara pe care o traversează aliniamentul autostrăzii. După ce va fi finalizat, viaductul va asigura continuitatea transportului greu pe alinimentul autostrăzii între km 20 şi 50. Potrivit planului constructorului, luna aceasta se vor efectua următoarele lucrări pe Secţiunea 2B: 406.030,59 metri cubi (mc) material excavat, 318.568,57 mc material de umplutură, 6.092,33 mc de conducte, 2.319,96 metri liniari de piloţi, 13.390,41 mc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la spital în noaptea de Revelion

HotNews acum 20 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion, transmite News.ro. Diplomatul rus în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca

Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari teologi creştini şi „păzitor de duhuri rele”. Obiceiuri pentru noroc: Vin vărsat pe masă şi pomană pentru săraci

News.ro acum 18 minute
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 28 minute
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 10 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 3 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum o ora
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 5 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 12 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 11 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°