Liga Campionilor
Manchester United - FC Porto 2-2
Stadion „Old Trafford“, spectatori: 67.000
Au marcat: Rooney ’15, Tevez ’85 / Rodríguez ’4, Mariano ’89
Manchester United: Van der Sar - O’Shea, Vidic, Evans (Neville ’72), Evra - Fletcher, Carrick, Scholes (Tevez ’72) - Cristiano Ronaldo, Park (Giggs ’59) - Rooney. Antrenor: Alex Ferguson.
FC Porto: Helton - Săpunaru, Rolando, Bruno Alves, Cissokho - Lucho, Fernando, Raul Meireles (Tomas Costa ’79, Madrid ’90+4) - Lisandro, Hulk, Rodriguez (Mariano ’80). Antrenor: Jesualdo Ferreira.
A arbitrat: Konrad Plautz (Austria)
Cartonaşe galbene: Bruno Alves, Helton.
Lusitanii conduşi de pe bancă de Jesualdo Ferriera nu s-au speriat de Manchester şi au scos un egal care le dă speranţe de calificare în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Portughezii de la FC Porto au furnizat prima surpriză din sferturile Ligii Campionilor, după ce au obţinut o remiză neaşteptată pe „Old Trafford“, în faţa lui Manchester United, scor 2-2, în prima manşă. Cu românul Cristian Săpunaru pe teren din primul până în ultimul minut, Porto s-a descurcat de minune în faţa vedetelor gazdelor, Cristiano Ronaldo, Rooney sau Tevez.
Antrenorul lusitanilor, Jesualdo Ferriera, le-a trasat sarcini precise elevilor săi, pe care aceştia le-au respectat întocmai şi au atacat poarta englezilor de la început. Mai întâi, Lisandro l-a pus la grea încercare pe Van der Sar în minutul 3, cu un şut la colţul scurt. Un minut mai târziu, Cristiano Ronaldo a pierdut un balon în propria jumătate de teren, Lucho l-a lansat pe Rodriguez, iar acesta a înscris cu un şut la colţul lung.
Portughezii şi-au păstrat avantajul de pe tabelă doar până în minutul 15, când Bruno Alves, încercând să paseze la portar, a făcut o greşeală de începător şi i-a pus mingea pe tavă lui Roonney, care nu a avut altcev