Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"NU AM PRODUS PREJUDICII, CI BENEFICII"

Publicat in Cuvantul Liber, joi 9 aprilie 2009 ·

- Diverse - nr. 285 / 9 Aprilie, 2009 La aceasta concluzie au ajuns primarul municipiului Reghin, Nagy Andras, si consilierii locali prezenti la o intalnire cu reprezentantii mass-media, e vorba de Bodo Jozsef Zoltan, Tusnea Ion, Iszlai Arpad si altii, care, dupa cum, se stie, sunt trimisi in judecata de catre Serviciul Teritorial Targu-Mures al D.N.A. sub aspectul savarsirii mai multor infractiuni, despre care v-am informat in ultimele numere de ziar, in principal de abuz in serviciu contra intereselor publice sau instigare la abuz. In sarcina acestora procurorii D.N.A. au retinut ca, in perioada 2005-2007, consilierii din legislatura 2004-2008, precum si primarul de atunci, acelasi de acum, Nagy Andras, au procedat la mai multe schimburi de imobile si terenuri prin care ar fi prejudiciat statul roman cu circa 70.000 de euro. In cadrul intalnirii cu presa, cei mentionati au tinut sa precizeze ca intreaga lor activitate a avut un singur scop, acela de a sluji comunitatea reghineana, pentru care au depus si vor depune toate eforturile, dat fiind faptul ca, dupa anul 1990 si pana in 2004, orasul Reghin a avut foarte mult de suferit, atat din cauza lipsei de investitii, cat si a unui management neperformant la nivelul executivului. Astfel, primarul municipiului, Nagy Andras, sustine ca intregul rechizitoriu al procurorilor DNA este o facatura, la indemnul unor forte care nu vad cu ochi buni prezenta sa in fruntea primariei, sustinand chiar ca articolele denigratoare aparute la adresa sa, in campania electorala de anul trecut, n-au facut altceva decat sa-i determine pe reghineni sa-i incredinteze un nou mandat. " In momentul de fata, vrem ca populatia Reghinului sa fie informata corect, stiind care este subiectul acuzatiilor, ea sa cantareasca daca noi si Consiliul Local am lucrat corect sau nu. Nu exista dovezi ca eu as fi influentat consilierii in adoptarea ho

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 37 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 2 ore
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Superliga: Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 2-0

News.ro acum 57 minute
Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a din Superligă. La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, şi Cosmin Matei, şapte m

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 40 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Rezultatele Loto de duminică, 26 ianuarie 2025. Vezi dacă ești unul dintre câștigători

Ziua Constanta acum 24 minute
Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 2,26 milioane de euro Report cumulat la Noroc de peste 2,39 milioane de euro Report la Joker la categoria I de peste 1,88 milioane de euro Astăzi, 26 ianuarie 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Jok

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°