Într-un dialog purtat cu un expert militar în resurse umane din Bundeswehr am înţeles de ce - evident că nu numai pe acest plan - mai avem standarde occidentale şi practici răsăritene în comunitatea euroatlantică. La ei există managerul şi traseul de carieră. Chiar interlocutorul meu îndeplinea un asemenea rol la un corp multinaţional, compus din profesionişti militari danezi, germani şi polonezi. Cei din urmă puseseră la dispoziţie o cazarmă din anii socialismului. Danezii şi germanii au asigurat fondurile necesare transformării într-o unitate ultramodernă. Comandantul, locţiitorul şi şeful de stat major reprezentau cele trei forţe armate aliate.

Rotaţia naţiunilor pe posturile amintite se efectuează cu o exactitate matematică. De la acest amănunt a pornit discuţia cu managerul german al unei cariere militare. Mi-a pus în faţă o foaie cu parcursul profesional al unui locotenent-colonel din armata poloneză.

Acesta mai avea de efectuat un an pe funcţia respectivă. Se ştia precis data - ziua, luna, anul - în care urma să predea funcţia.

În acel moment, dacă rezultatele sale erau bune, era trimis la un curs şi promovat în alt post. Dacă nu - trecea în rezervă.

Mai dificil a fost răspunsul vizând realitatea de la noi, de acasă. Că nu am avut şi nici nu avem manageri pentru cariera militară - aceasta este o realitate tristă. La instalarea în fruntea Statului Major General a bătăiosului general Eugen Bădălan, acesta a anunţat înfiinţarea unei direcţii cu acest scop. Ba, mai mult, l-a şi prezentat pe cel care fusese numit şeful direcţiei. Din raţiuni care (voit) ne scapă, un vis frumos a devenit o simplă... amintire.

Dar nu avem nici foaia de... parcurs. Totul a fost şi este o loterie. Am să dau un exemplu. Trist. Pe când în fruntea armatei se afla un consilier prezidenţial actual, o brigadă din inima ţării a fost încr