Cîteodată, doar Google ştie ce e în mintea ta. Stai singur la birou sau acasă şi te gîndeşti cum ar fi să divorţezi. Nici cel mai bun prieten nu ştie despre asta. Search words: "divort + acte". Alteori, nervos, scrii un comentariu anonim pe un blog, despre compania unde lucrezi. Uiţi că pe baza IP-ului poţi fi identificat, mai ales dacă ai mai comentat acolo folosind numele tău real.
De asemenea, îţi faci un cont anonim pe o reţea de socializare unde speri, teoretic, să cunoşti alţi oameni decît cei cu care ai de-a face zi de zi. În scurt timp, vezi că prietenii din viaţa reală ţi-au dat add. De ce? De unde ştiu, cum te-au găsit? Reţeaua le-a scanat address book-ul, a identificat adresa de email cu care te-ai înscris acolo şi v-a pus în legătură. Că doar de aia sînt de socializare. Şi pentru că atunci cînd ţi-ai făcut contul cu o adresă cunoscută de alţii te-ai gîndit că nu au cum să afle.
Pe web, nu există "într-un singur exemplar". Conţinutul se copiază, se distribuie pe diverse canale, se multiplică. Dacă a ajuns online, acolo rămîne oricît de mult ar încerca cineva să şteargă. Social media înseamnă comunicare, distribuţie şi descentralizare a informaţiei, chiar şi a celei personale. Google, de exemplu, păstrează informaţia despre ceea ce facem online între 18 şi 24 de luni, iar un studiu "Privacy International" din 2007 îl pune pe primul loc în topul site-urilor mari cu probleme de gestionare şi păstrare a datelor despre useri. Totuşi... am putea trăi fără el? Dacă trimiţi informaţie pe Internet, nu mai ai vreun control asupra ei. O fotografie pe un blog poate fi copiată, ceva intim trimis pe email unui prieten poate ajunge pe YouTube. Ne facem probleme şi scandăm în mijlocul străzii că paşapoartele biometrice au un cip unde e stocată fotografia noastră şi cîteva date, dar ignorăm că profilul nostru de Facebook e mult mai complex decît atît sau c
