* sindicaliştii şi-au câştigat drepturile în instanţă
La începutul acestei săptămâni, Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat în procesul intentat conducerii Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati" de către sindicatul instituţiei, dând câştig de cauză parţial sindicatului. Judecătorii au hotărât că salariaţii vor primi banii pentru haine, dar nu şi-au dat acordul pentru primele de concediu. Liderul de sindicat Cătălin Râşnoveanu a precizat că a discutat deja cu directorul Bibliotecii, Dragoş Neagu şi acesta le-a promis că în decursul lunii viitoare vor primi sumele cuvenite, respectiv câte 1.000 lei de salariat, pe an.
"Luni s-a dat pronunţarea, iar marţi am aflat că am câştigat în privinţa banilor de haine, însă nu vom avea prime de concediu. Am câştigat numai pe jumătate. Motivarea deciziei o vom afla, probabil, mai târziu", a spus Râşnoveanu.
Reamintim că această cerere, de a primi bani pentru haine şi prime de concediu, a fost unul dintre motivele pentru care la Biblioteca Judeţeană s-a pornit un adevărat război între conducere şi sindicat. Mai mult, pentru că sindicatul a avut câştig de cauză la prima instanţă, iar conducerea a refuzat să pună hotărârea în aplicare şi a făcut recurs, sindicatul a făcut şi plângere penală împotriva directorului Dragoş Neagu. * sindicaliştii şi-au câştigat drepturile în instanţă
La începutul acestei săptămâni, Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat în procesul intentat conducerii Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati" de către sindicatul instituţiei, dând câştig de cauză parţial sindicatului. Judecătorii au hotărât că salariaţii vor primi banii pentru haine, dar nu şi-au dat acordul pentru primele de concediu. Liderul de sindicat Cătălin Râşnoveanu a precizat că a discutat deja cu directorul Bibliotecii, Dragoş Neagu şi acesta le-a promis că în decursul lunii viitoare vor primi sumele cuvenite, respectiv câte 1.000 lei