De azi, românii sunt chemaţi să doneze bani pentru un centru în care cei care au orbit accidental sunt învăţaţi să „vadă” altfel.

Glaucomul, afecţiunea ridiculizată de media pentru că e prea des invocată de infractori ca să se ceară afară din puşcărie, a orbit un tânăr în numai două luni. Era proaspăt absolvent de ASE şi în plin avânt profesional, când lumea s-a întunecat pentru el şi l-a izolat brutal. A avut nevoie de doi ani ca să „se reconstruiască” şi să-şi ia viaţa de la început. În ţările occidentale, adulţii care rămân fără vedere în urma unui accident beneficiază de asistenţă într-un centru special de reabilitare.

Acolo învaţă să „vadă” cu celelalte simţuri rămase, să interacţioneze cu lumea şi să simtă că viaţa mai are sens, chiar şi fără vedere. În România acest centru nu există. Asociaţia Nevăzătorilor (ANR) s-a ambiţionat să-l construiască, în ciuda indiferenţei ultimelor trei guverne. Banii i-au ajuns numai pentru fundaţie. Pentru restul are nevoie de ajutorul tuturor acelora care conştientizează că, la un moment dat în viaţă, oricine poate avea neşansa de a se număra printre cei 5% dintre românii care orbesc accidental.

Izolaţi de societate şi autorităţi

Marius Mitrache are 29 de ani, dar se simte de 22. Diferenţa e dată de anii care i-au trebuit ca să-şi ia viaţa de la început chiar la vârsta majoratului, când un accident i-a răpit vederea. A supravieţuit miraculos unei explozii şi tot miraculos a fost salvat de sistemul medical din Israel. „În România n-aş fi avut nicio şansă!”, spune tranşant, judecând şi după limitarea de care a dat dovadă medicul lui de familie, când i-a cerut, câţiva ani mai târziu, adeverinţă medicală ca să se înscrie la facultate.

„Îi spunea mamei că sunt orb şi că nu pot face facultatea. Iar mama i-a replicat că nu sunt şi handicapat mintal”, povesteşte Marius, a