Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea va merge pe drumul ouălor încondeiate pentru a promova turismul în Bucovina

Publicat in Gandul, joi 9 aprilie 2009 ·

*Ministrul a declarat că tichetele de vacanţă pentru bugetari pot fi deja cumpărate de la unităţile emitente

Elena Udrea, ministrul Turismului, va participa vineri la deschiderea oficială a manifestărilor organizate în judeţul Suceava sub titulatura “De Paşte în Bucovina”. Vizita de lucru a ministrului, care are ca scop promovarea Bucovinei ca destinaţie turistică importantă pe harta României şi nu numai, va include parcurgerea drumului ouălor încondeiate precum şi vizite la mănăstirile Humor şi Moldoviţa şi la muzeul ouălor încondeiate din Vatra Moldoviţei. Suceava nu este însă singura destinaţie pe care Udrea vrea să o promoveze în circuitul turistic. Aflată în vizită în localitatea Comana din judeţul Giurgiu, ministrul s-a angajat să sprijine investiţiile în regiune, în special în zona Comana-Delta Neajlovului. În timp ce primii vizaţi ca potenţiali turişti sunt bucureştenii, Udrea nu îi exclude din calcul pe străini.

“Vom căuta resurse pentru investiţii în zonă şi din fondurile ministerului, dar voi încerca să vorbesc şi cu operatori privaţi. Ar fi bine să amenajăm şi un ponton în Delta Neajlovului, dar este nevoie mai întâi de un proiect pentru aceste investiţii (...) Am atrage la Comana şi turiştii austrieci sau germani care vin pe croaziere pe Dunăre. Voi încerca să îi fac să se oprească şi în acest loc", a spus Udrea. În ceea ce priveşte tichetele de vacanţă, Udrea a declarat joi că acestea pot fi deja cumpărate de către companiile interesate de la unităţile emitente, acestea putând fi folosite chiar şi de Paşte.

Conform ordonanţei de Guvern, instituţiile din sectorul bugetar pot emite tichete de vacanţă cu valori nominale de 10, 20, 30, 40 şi 50 de lei, pe care le pot deconta după prestarea serviciilor de turism. Udrea a repurtat miercuri o victorie importantă în lupta aproape directă cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, reuşind

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în Macedonia de Nord. Peste 50 de morți și peste 100 de răniți într-un incendiu la un club de noapte din Kocani (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Incendiul a izbucnit într-un club de noapte aglomerat din Kocani, situat la circa 100 de kilometri est de capitala Skopje, unde concerta o formație celebră de hip-hop din țară. Incendiul a izbucnit într-un club de noapte aglomerat din Kocani, situat

Ciolacu, după incendiul din Macedonia: Suntem pregătiţi să le oferim sprijinul nostru

Ziarul Financiar acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj după incendiul din clubul din Macedonia, în care 51 de persoane şi-au pierdut viaţa. România, afirmă el, este pregătită să-şi ofere sprijinul. „Cu inima zdrobită de vestea despre incendiul tragic din Koča

Trump a semnat un ordin executiv care prevede reduceri de buget la șapte agenții, inclusiv cea care care supervizează Voice of America, Radio Europa Liberă și Radio Free Asia: „Un cadou uriaș făcut inamicilor Americii”

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri, 14 martie, un ordin executiv care vizează reduceri financiare la șapte agenții federale, inclusiv Agenția Statelor Unite ale Americii pentru Media Globale (USAGM), instituția care supervizează Radio E

Alegeri prezidențiale 2025 S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor. 21 de candidaturi depuse, BEC a validat primele opt

Ziua Constanta acum 2 ore
Perioada de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din luna mai 2025 la Biroul Electoral Central s-a încheiat. Perioada de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din luna mai 2025 la Biroul Electoral Central s-a î

Liniile din Gara de Nord Bucureşti, fără electricitate, după ce linia de contact a căzut pe locomotiva unui tren / Circulația unor trenuri este afectată

HotNews acum 3 ore
Liniile 1-3 din Gara de Nord București, care asigură conexiunile între București Nord – Grivița și zona Depoului București Călători, nu au electricitate duminică dimineață, afectând circulația mai multor trenuri. Conform unui anunț făcut de CFR SA,

Președintele Xi Jinping a refuzat invitația la summitul aniversar UE-China

HotNews acum 33 minute
Președintele chinez Xi Jinping a refuzat invitația de a merge la Bruxelles pentru a participa la un summit care marchează 50 de ani de relații diplomatice UE-China, a informat duminică publicația britanică Financial Times (FT), relatează Reuters, co

Ședință, luni, la Cotroceni, pentru organizarea alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan are luni o întrevedere cu autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în organizarea alegerilor prezidențiale. Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială. Evenimentul are loc de la ora 10.00,

Ploi, lapoviţă şi ninsoare, în cea mai mare parte a ţării, până joi dimineaţă. Viscol la munte și cod galben de vânt în zece județe HARTĂ ANM

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat, duminică, că vremea se răcește semnificativ în următoarele zile. Meteorologii au emis un cod galben de viscol, valabil până marţi dimineaţa în zona înaltă de munte, dar și un alt cod galben de

Peste 1 300 de angajaţi de la Vocea Americii au fost plasaţi în concediu administrativ / USAGM a încetat subvenţiile acordate pentru Radio Europa Liberă şi Radio Asia Liberă

News.ro acum o ora
Peste 1 300 de angajaţi de la Vocea Americii au fost plasaţi în concediu administrativ, sâmbătă, iar finanţarea pentru două servicii de ştiri americane care transmit către regimuri autoritare a fost întreruptă, la o zi după ce preşedintele Donald Tr

Crin Antonescu, mesaj pentru „cei care visează la izolaționism și lozinci despre «industria calului»”

Mediafax acum o ora
„România nu produce mai nimic. Suntem o piață de desfacere, o colonie economică. Am auzit de multe ori aceste fraze. Voi nu?”, scrie pe Facebook Crin Antonescu. Candidatul PSD, PNL și UDMR dă un exemplu pozitiv: Electroprecizia Săcele, Brașov. „Aici

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

12°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

7°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°