Deci presa a ajuns la ştirile de la ora 5 (Mişule*, sper că eşti atent pe undeva!). Frumoasa ironie, tocmai în Dilema veche! Am citit numărul de săptămîna trecută cu Moartea Presei cum citea bunica, în anii ’80, rubrica de decese din România liberă. "Familia şi prietenii anunţă cu nesfîrşită durere trecerea de printre noi a Ziarului Cutare, după o lungă şi grea suferinţă (ca alternativă, în caz de accident, fulgerătoare). Nu te vom uita niciodată, Cutare, vei rămîne mereu în sufletul nostru. Comemorarea şi parastasul, la capela din Piaţa Presei Libere. Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească!"

Cum adică? Presa trage să dea colţul, tocmai în anul fericit în care cel puţin trei ziare au raportat creşteri de tiraje? Presa e pe moarte tocmai în deceniul în care nu zeci şi sute, ci chiar mii de oameni s-au apucat de presă la ei în bucătărie sau dormitor, sub formă de bloguri, reţele de socializare şi chiar ziare virtuale de tip one-man-show? Presa e pe moarte tocmai în vremurile în care presa îţi spune ce să discuţi acasă cu nevasta şi la serviciu, cu colegii? Haida-de!

E ca şi cum ai spune că moare sado-masochismul în anul în care producătorii de bice primesc, în sfîrşit, raft de bice şi căluşe în supermarket. E ca şi cum ai spune că moare industria auto, în epoca în care nici un cetăţean n-are curul mai mic de 2000 de centimetri cubi, fiecare dobîndit de la statul pe scaun, la volan. E ca şi cum ai spune că nu mai e la modă respiratul, că nu se mai poartă suflatul mucilor (în fasole sau oricare alt fel de mîncare la care vă puteţi gîndi), că a ieşit din trend bîrfa la coafor şi tămîia la biserică. N-are cum! Presa e bine mersi. Totul e să nu fii fixist: presa e ce face Zoso şi ce face Badea, chit că nu se înghit (cam ca SUA şi URSS în timpul Războiului Rece).

Presa e ce face Libertatea şi ce face Ciutacu. Presa are o singură cerinţă, de fapt, pentru