După decretul din 1964, penitenciarul de la Gherla scăpase de deţinuţii politici. După gratii rămăseseră doar deţinuţii de drept comun. Gherla adăpostea însă, pe lângă criminali feroce, şi condamnaţi la ani grei pentru fapte considerate infracţiuni grave atunci, precum trecerea frontierei, deţinerea de valută, negoţul liber sau specula cu produse cartelate ori de contrabandă.
17 ANI PENTRU NEGOŢ CU VIŢEI
Uţu Pompeiu locuieşte în Gherla şi e unul dintre cei care şi-au lăsat ani buni din viaţă în celulele penitenciarului din oraş.
"Toată tinereţea mea s-a dus la Gherla. Mă întreabă mereu vecinii: «Mă, Pompei, cum de-ai ajuns la anii ăştia, după câte ai trecut?». Ce să fac? Tinereţea mi s-a dus aşa", spune cu ochii trişti Uţu Pompeiu. Omul, acum în vârstă de 81 de ani, a stat între pereţii celulelor Gherlei timp de 17 ani şi 4 luni, condamnat pentru "speculă". Când a intrat în puşcărie, avea doi copii preşcolari. I-a găsit când s-a întors acasă, trecuţi de 2o de ani. "Cumpăram tăuraşi pe care îi creşteam câteva luni, apoi îi vindeam iar, că nu aveam bani. Atunci era considerată speculă", spune bătrânul.
Ca Uţu Pompeiu erau mulţi alţii, cu ani de viaţă tocaţi după gratii pentru găinării mărunte. "Eu am prins şi anii când se mergea în Deltă la tăiat de stuf. Căram 80 de kg de stuf în spate pe o distanţă de 2 km, până la vapor. Comparativ cu Delta, aici, la Gherla, era pension. Acolo te culcai ud, puneai ciorapii sub cap ca să se încălzească, pe când la Gherla nu ploua, nu sufla vântul. 200 de oameni au murit în Deltă cât am stat eu acolo, pentru că nu erau cabinete medicale, nici farmacii", povesteşte Uţu Pompeiu.
"Pensionul" Gherla avea celule şi de câte 200 de paturi. Dar ei tot nu-ncăpeau, la câţi erau închişi - trebuiau de multe ori să lipească câte două paturi ca să poată dormi câte trei şi să-i încapă pe t
