Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hackeri în rezervă

Publicat in Jurnalul, joi 9 aprilie 2009 ·

După ce în luna februarie, hackerul român "Unu" a demonstrat lumii întregi vulnerabilităţile site-urilor deţinute de mari producători de soluţii de securitate informatică, echipa din care acesta făcea parte, Hackersblog.org, s-a desfiinţat subit.

Membrii Hackersblog au hotărât că "s-au plictisit" şi trebuie să pună punct. Au precizat că nu renunţă din cauza unor presiuni externe sau a fricii, ci pentru că au şi ei viaţa lor privată.

"Dacă noi am reuşit să atragem atenţia în doar câteva luni, cu siguranţă şi alţii vor putea face asta la fel de bine sau poate cu mai mult succes decât noi. Noi spunem ceea ce vedem, fără să denaturăm adevărul pentru a fi idolatrizaţi de diferiţi oameni. Nu câştigăm bani din asta, nu avem ce să facem cu traficul zilnic, nu vrem să monetizăm într-un mod sau altul", a declarat pentru Jurnalul Naţional "2fingers", membru Hackersblog.

"Dacă am fi dorit admiratori şi să fim proclamaţi de găştile de puştani drept "1337 hackers" ne apucam să modificăm paginile de start de la multe site-uri". "Dar nu vrem să facem aşa ceva şi nu vom mai reveni vreodată la ceea ce înseamnă «black hat». Scopul nostru este şi va rămâne să informăm masele de oameni asupra pericolelor web.

Faptul că milioane de persoane au scăpat de eventualele neplăceri ne aduce adevărata satisfacţie şi nu avem nevoie de mai mult", ne-a explicat "2fingers". Potrivit acestuia, faptul că o firmă diminuează gravitatea situaţiei prin declaraţii oficiale mincinoase nu îi pune într-o lumină prea bună, dar nici nu vor încerca să arate că ei au dreptate, pentru că acest lucru ar însemna să expună utilizatorii la anumite pericole doar pentru a-şi satisface orgoliul.

"Nu e matur, nu e profesional şi nu e normal", a încheiat acesta.

REACŢII

Companiile ale căror website-uri au fost "testate" de membrii Hackersblog au reac

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Derapaj grav al lui George Simion la adresa lui Nicușor Dan: „E autist, săracu’!”

HotNews acum 12 ore
Prezent la Bruxelles, George Simion a intrat într-o dispută cu un reporter de la ProTV, postă căruia i-a imputat că l-ar susține pe Nicușor Dan, despre care a spus că „e autist”, informează Știrile ProTv. Rugat să detalieze întâlnirile avute la Brux

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Câți romani trăiesc în străinătate

Adevarul acum 6 ore
Astăzi, la ora 22.00, ora României a fost deschisă prima secţie de votare pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în Auckland, Noua Zeelandă. Peste un milion de cetățeni români sunt așteptați la urne în diaspora.

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 11 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

JD Vance va participa la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea

HotNews acum 4 ore
Vicepreşedintele JD Vance va conduce o delegaţie americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, primul pontif american, deşi acesta a fost critic faţă de preşedintele Donald Trump şi faţă de Vance înainte de a

Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse

HotNews acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Salyukov, potrivit unui decret emis joi de Kremlin, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, informează AFP. Oleg Salyukov a fost numit

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 16 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 6 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde Călin Georgescu își anunță sprijinul politic pentru George Simion, jurnalistul Ion Cristoiu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și intern

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

VIDEO Liderului extremei drepte din Portugalia i s-a făcut rău pentru a doua oară în public, cu câteva zile înainte de alegeri

G4Media acum 9 ore
Liderul partidului portughez de extremă dreapta Chega s-a prăbuşit joi în timpul unui miting de campanie în aer liber, ţinut înainte de alegerile generale de duminică, şi a fost transportat de urgenţă la spital, la două zile după ce suferise un inci

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

6°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°