După evenimentele din '89, pentru mulţi dintre şomeri sau pentru cei care au dorit să fie "propriul stăpân", intrarea în domeniul antreprenorial a fost unica metodă de supravieţuire în economia de piaţă.

Nu mulţi au avut însă resurse financiare pentru a demara o afacere de anvergură, care presupunea un capital important pentru realizarea unor investiţii minime. Cel puţin în Brăila, după închiderea marilor întreprinderi, au fost destui cei care au preferat să înceapă o afacere în comerţ. Sute de firme au fost înfiinţate pentru ca proprietarii să-şi poată deschide o tarabă în piaţă ori să vândă într-un stand dintr-un complex comercial. Reţeta aplicată a fost relativ simplă: au văzut ce se cere pe piaţă, au adus marfă din marile angro-uri din Bucureşti, au pus un adaos comercial şi au devenit patroni. Veniturile obţinute au asigurat traiul de zi cu zi al propriei familii, plus 2 -3 săptămâni de concediu anual şi neapărat o maşină nouă. În timp, puţini au fost cei care au reuşit să depăşească stadiul de mic comerciant. Şi asta pentru că unii nu au putut, iar alţii nu au vrut să acumuleze capital pe care să-l investească în dezvoltarea afacerii ori să încerce alte domenii de activitate gen producţie sau servicii. Astfel, au rămas cantonaţi într-un cerc vicios, din care, cu timpul, n-au mai putut să scape.

Micii comercianţi au sperat că puterea de cumpărare a brăileanului de rând va creşte, ceea ce pentru ei s-ar traduce în "cumpărători cu mai mulţi bani de cheltuit". Din păcate, realitatea a fost departe de speranţele lor. Dimpotrivă, i-a pus faţă în faţă cu probleme grave, ce le-au pus în pericol mica afacere. În primul rând, au intrat în piaţă marii retaileri, care au impus un alt stil de a vinde. Rezultatul: segmentul de cumpărători cu venituri medii a migrat către hypermarket, lăsând cu buza umflată micii comercianţi, cărora le-au rămas drept cl