În limba franceză, cuvântul oraş e de genul feminin. E ca şi cum am zice la noi oraşa Bucureşti. În germană, luna e de genul masculin, iar soarele, de genul feminin. Dacă am respecta genul substantivelor, când îi traducem pe Balzac şi Goethe am avea texte pline de comedii.

Lingviştii ştiu să explice cum s-a ajuns aici, dar vorbitorii de toată mâna ai unei limbi nu-şi fac probleme din devenirea istorică a unor cuvinte, întrucât genul substantivelor nu priveşte sexualitatea acestora şi nu e un fapt de discriminare a femininului. Un lingvist, care şi-ar propune să aducă toate substantivele limbilor europene la genul neutru, ar fi privit chiar şi de psihiatri, nu numai de colegi, ca un caz clinic fără soluţie.

În Parlamentul UE s-a găsit însă un inteligent care vrea să scoată femininul şi masculinul din limbajul administrativ şi politic continental, socotind că e discriminată negativ condiţia de femeie cu funcţii înalte. Într-un consiliu de primărie te poţi aştepta să dai şi peste nişte nerozi, dar într-unul european pare exclus. Din care cauză, aberaţiile care emană, din când în când, din înaltul sfat al UE şi ne vin ca directive sau ca recomandări, nu ne mai par aberaţii. Fiind imposibil ca la acest nivel să învingă punctul de vedere al unui intelect de pigmeu - zicem noi - înseamnă că tot ce decide UE are o raţiune superioară, la care nu suntem încă pregătiţi cu mintea să ajungem.

E adevărat că în instituţiile care administrează Uniunea Europeană nu interesează sexul, dar tot atât de adevărat e că angajaţii au sex, că sunt femei şi bărbaţi. Uniformizând adresarea la genul neutru obţinem mai degrabă un accent pe ceea ce vrem să ignorăm. Un accent pe gen.

Din cauza prestigiului pe care îl au hotărârile UE, orice ciripit venind de la Bruxelles e perceput ca un sunet de trompetă. Dacă Gheorghe Funar ar fi susţinut o astfe