Cu strîngere de inimă se va scrie aici despre încă o biserică părăsită, uitată şi înjosită. Este un monument istoric înscris pe lista oficială " ceea ce se vede că nu-i asigură respectul şi protecţia la care ar avea dreptul " la adresa sa din Calea Moşilor, nr. 79. De fapt, acolo se întîlnesc Calea Moşilor şi strada Sfinţilor, al cărei nume chiar de aici vine, de la "Biserica cu Sfinţi", aşa cum i se spune, datorită picturii murale exterioare care o împodobea pe vremuri. Cele două turle, una pe naos şi alta pe pronaos, se înalţă deasupra unui cartier altădată frumos, acum un colţ necăjit al oraşului vechi, în spatele Pieţei Rosetti. Pe acolo e şi strada Caimatei, cu amintirea bisericii care se chema aşa, "Nenorocita", pe greceşte, pe care a dărîmat-o Pache Protopopescu, primul primar cu ambiţia de a moderniza Capitala şi pe care, chiar pentru asta, îl înjura una dintre mahalagioaicele lui Caragiale.

Biserica de care e vorba n-a fost încă demolată, dar nici nu mai are mult. Singurul semn al unei încercări de consolidare de acum vreo zece ani, care s-a oprit aproape de început, este o cingătoare de ciment, trasă în locul brîului împletit din piatră de pe latura de nord. În 1728, adică "în zilele Măriei Sale Nicolae Alexandru Voievod" (Nicolae Mavrocordat), mitropolitul Daniil a închinat hramului Intrarea Maicii Domnului în Biserică acest lăcaş, pe care-l voia întru pomenirea celor răposaţi din neamul său. Pe atunci, amintirea morţilor familiei era o datorie pe care mulţi şi-o împlineau astfel sau, măcar, săpînd o fîntînă, ca o binefacere pentru cei din jur. Tot lui Daniil, de altfel i se datorează şi splendidul paraclis, construit cu cinci ani mai devreme, care e astăzi împresurat de clădirile mai noi ale palatului Patriarhiei. Iar Mavrocordat îşi are şi el portretul ctitoricesc aici înăuntru: l-am văzut odată, demult, azi nu l-am putut revedea fiindcă uşile