Cu Băile Király, roman al memoriei scindate între tăcere şi rememorare, Jean Mattern – coordonator al colecţiilor de literatură străină „Du monde entier“ şi „Arcades“ de la Gallimard – debutează ca prozator. Scris parcă dintr-o suflare, romanul are ritm şi tensiune, iar povestea se încheagă treptat, din repetate întoarceri în trecut şi reveniri succesive asupra unui episod traumatizant din copilăria lui Gabriel – cel al morţii Mariannei, sora cea mare a protagonistului. Carte a singurătăţii, Băile Király are structura unei sonate clasice. Expusă în primul capitol al acestei naraţiuni de mică întindere, tema principală – a configurării ezitante a propriei identităţi, îndelung ascunse sub straturi de tăcere şi iremediabil marcate de moartea surorii celei mari – va fi reluată în următoarele şase secvenţe şi adîncită prin adăugarea unor variaţiuni menite să potenţeze clivajul dintre viaţă şi limbaj şi să dezvăluie absenţa personajului din propria sa existenţă. „Sînt prizonierul propriei mele absenţe“ mărturiseşte Gabriel, cel al cărui parcurs existenţial se desfăşoară, dramatic, între a da şi a lua, cele două verbe ce au marcat destinul lui Iov. Cum limba maternă îi este refuzată cu încăpăţînare de părinţi – proveniţi dintr-o familie maghiară cu origini iudaice, ei înşişi victime ale istoriei într-un secol sfîşiat de intoleranţă –, Gabriel descoperă încă de mic strania (şi mult mai tîrziu înţeleasa) regulă gramaticală enunţată neutru de tatăl său, pe post de unic comentariu la moartea Mariannei: „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat“. Resimţită ca o fatalitate, certitudinea că nimic din ceea ce iubim nu poate dura şi că nu sîntem decît depozitarii temporari ai darurilor unui Dumnezeu ce nu poate fi nici cunoscut şi nici înţeles îl va face pe Gabriel să fugă din prezent şi să încerce, cu egală intensitate, să recupereze un trecut ce i-a fost multă vreme inaccesibil. „S