Florin Piersic se destăinuie cititorilor noştri... despre dăruirea cu care a jucat şi joacă pe scenă, despre personajele care-l reprezintă sau nu, despre cai, despre femeie, despre viaţă şi destin. Mâine, în Jurnalul tv, un interviu complet cu cel mai popular actor român.

Chiar şi o vorbă pe care-o şopteşte Florin Piersic devine un spectacol, iar un discurs al său este un adevărat regal, un festin al cuvintelor udat, parcă, cu savoarea unui vechi vin domnesc dintr-o pivniţă a amintirilor celor mai de preţ.

Întrebat fiind cât la sută din succesul fulminant al povestirilor sale spuse pe scenă se datorează poveştii în sine şi cât la sută floricelelor de imaginaţie ale actorului, Piersic răspunde: "«Floricelele» povestirilor mele nu se referă la istorioara în sine, ci felului meu de a juca momentul respectiv, pentru a-l prezenta cât mai plastic, cât mai sugestiv publicului care se află în faţa mea, sau chiar citiorilor (...), dar când spun o glumă, normal, sigur că atunci am aceste floricele, pentru că o spun cu un anume haz pe care l-au avut şi alţi actori, ca, de pildă, regretaţii Toma Caragiu, Dem Rădulescu sau Amza Pellea, sau cei de azi, Jean Constantin, Muraru şi Lăzărescu sau Arşinel...".

Cât priveşte succesele fulminante pe care le-a avut de-a lungul întregii sale cariere, actorul consideră că această atribuire este exagerată şi ea se potriveşte, mai degrabă, întregii cariere "a celui care a fost şi va rămâne inegalabilul Charlie Chaplin, cu multele sale filme pe care eu le socotesc capodopere, lui, sau regelui artiştilor, mă refer la Sir Laurance Olivier în «Hamlet», fermecătoarei gingaşei, superbei actriţe Vivian Leigh în tot ce a jucat (...).

Ce să vă mai spun, de pildă, de o altă minune artistică? Yehudi Menuhin? Am auzit că, invitat să susţină un recital de câteva minute într-un concert, acesta a fost într