Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orange şi Vodafone au contestat în justiţie obligativitatea informării clienţilor

Publicat in Jurnalul, joi 9 aprilie 2009 ·

Orange România şi Vodafone România au contestat în instanţă decizia ANCOM cu privire la obligativitatea de a furniza clienţilor un set de informaţii legate de tarifele şi serviciile prestate, a declarat ieri preşedintele instituţiei, Cătălin Marinescu. Decizia 77/2009 privind obligaţia de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, în ceea ce priveşte ofertele, a fost publicată în Monitorul Oficial la finele lunii martie.

Potrivit deciziei Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), viitorul client al unui operator de telecomunicaţii va dispune de un set de informaţii cu privire la planul tarifar, valoarea acestuia pentru perioada iniţială şi serviciile incluse (abonament, extraopţiuni, terminal achiziţionat) cu toate taxele incluse, precum şi tarifele pentru apelurile naţionale, convorbirile în orele de vârf/în afara orelor de vârf şi condiţiile de utilizare a minutelor şi creditului incluse.

Totodată, ANCOM va realiza, va administra şi va pune la dispoziţia publicului o pagină de internet prin care clienţii sau viitorii abonaţi ai operatorilor de telecomunicaţii vor putea să compare tarifele şi condiţiile de utilizare a serviciilor de telefonie fixă, mobilă şi Internet.

Fostul preşedinte al instituţiei, Liviu Nistoran, a afirmat, în luna februarie, că licitaţia pentru realizarea paginii de internet va fi organizată în acest an, bugetul estimat pentru acest proiect ridicându-se la 200.000 de euro. "Posibila denumire a site-ului este www.costtel.ro" sau www.costtel.ro. Până la finele acestui an sau în primele luni ale anului 2010, acest comparator de tarife va deveni funcţional şi accesibil clienţilor", spunea Nistoran.

Orange România şi Vodafone România au contestat în instanţă decizia ANCOM cu privire la obligativitatea de a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Derapaj grav al lui George Simion la adresa lui Nicușor Dan: „E autist, săracu’!”

HotNews acum 12 ore
Prezent la Bruxelles, George Simion a intrat într-o dispută cu un reporter de la ProTV, postă căruia i-a imputat că l-ar susține pe Nicușor Dan, despre care a spus că „e autist”, informează Știrile ProTv. Rugat să detalieze întâlnirile avute la Brux

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Câți romani trăiesc în străinătate

Adevarul acum 6 ore
Astăzi, la ora 22.00, ora României a fost deschisă prima secţie de votare pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în Auckland, Noua Zeelandă. Peste un milion de cetățeni români sunt așteptați la urne în diaspora.

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

JD Vance va participa la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea

HotNews acum 4 ore
Vicepreşedintele JD Vance va conduce o delegaţie americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, primul pontif american, deşi acesta a fost critic faţă de preşedintele Donald Trump şi faţă de Vance înainte de a

Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse

HotNews acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Salyukov, potrivit unui decret emis joi de Kremlin, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, informează AFP. Oleg Salyukov a fost numit

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 16 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 7 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde Călin Georgescu își anunță sprijinul politic pentru George Simion, jurnalistul Ion Cristoiu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și intern

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

Zelenski trimite o delegaţie ucraineană cu mandat limitat pentru negocierile cu oficialii ruşi la Istanbul / Discuţiile ar putea fi amânate pentru vineri

HotNews acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis joi în cele din urmă să trimită la Istanbul o delegaţie pentru negocieri cu Rusia, deşi Ucraina este nemulţumită de rangul delegaţiei trimise acolo de preşedintele rus Vladimir Putin, relatează agenţ

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

6°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°