Zeci de mii de georgieni s-au adunat joi în centrul capitalei georgiene, Tbilisi, pentru a cere demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili.
Aproximativ 60 de militanţi ai opoziţiei au fost reţinuţi în noaptea de miercuri spre joi, înainte de manifestaţia de la Tbilisi, a anunţat partidul fostului preşedinte al Parlamentului, Nino Burdjanadze. "60 dintre militanţii noştri au fost reţinuţi, au venit să îi ia de la domiciliile lor", din oraşul Rustavi, situat în apropierea capitalei, a declarat, potrivit AFP, Hatuna Ivanişvili, purtătoare de cuvânt a Mişcării Democratice-Georgia Unită, partidul condus de Nino Burdjanadze, aflat în opoziţie. "Acest lucru a fost făcut pentru a-i împiedica să manifesteze", a adăugat ea.
Liderii opoziţiei anunţaseră că vor aduna joi cel puţin 100.000 de persoane pe străzile din Tbilisi şi că vor continua să manifesteze până când vor fi organizate noi alegeri prezidenţiale.
Acuzaţiile opoziţiei au fost dezminţite de Ministerul de Interne. "Patru persoane au fost arestate în ultimele două zile şi nu ştiu dacă sunt membri ai vreunui partid politic", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Şota Utiaşvili. "Toţi cei care doresc să participe la mitinguri pot participa", a precizat acesta.
AFP adaugă că mai mulţi membri ai partidului lui Burdjanadze au fost arestaţi în ultimele săptămâni, fiind acuzaţi de deţinere de arme şi de pregătirea unui atac armat.
Popularitatea preşedintelui Mihail Saakaşvili a scăzut puternic după războiul ruso-georgian din august trecut, în urma căruia Georgia, republică ex-sovietică din Caucaz, a pierdut două provincii separatiste, a căror independenţă a fost imediat recunoscută de Moscova.
Protestele de la Tbilisi au loc în acelaşi timp cu cele de la Chişinău, capitala R. Moldova, altă republică fost sovietică, dar situată la grani