Există cîteva trucuri verificate în tranziţia socio-politică autohtonă care ajută decisiv la demersuri de ridiculizare sau de îngropare a unor teme cu adevărat importante. Toate au de-a face, într-un fel sau altul, cu emoţia. Luate împreună, ele alcătuiesc ceea ce s-ar putea numi o periculoasă şi manipulantă "piedică emoţională". Voi face referire în acest text doar la trei dintre ele, în contextul discuţiilor " majoritatea, din punctul meu de vedere, false dezbateri publice " despre cum s-ar putea concretiza în viitorul imediat şi mediu ideea de "supraveghere" şi, implicit, aceea de control.

Reactivarea mitului trecutului recent teribil şi readucerea în prim-plan a înspăimîntătoarei fantome a Securităţii

Deşi mitul e, ca regulă, "dincolo de adevăr şi de fals", trecutul relativ recent " cel care desemnează perioada comunistă a României " e cu adevărat îngrozitor. La fel, "braţul înarmat şi murdar al regimului comunist" " aşa cum a fost denumită Securitatea inclusiv în studiile politice " a fost o instituţie terifiantă, indubitabil terifiantă. În legătură cu aceste două afirmaţii, există un "consens destul de larg" la nivelul opiniei publice româneşti, aşa încît, atunci cînd apare o problemă sensibilă cum e aceea a controlului (de pildă, prin intermediul filtrelor drastice de la aeroport sau, mai nou, prin paşapoartele biometrice), aşezarea în prim-planul agendei publice a acestor neîncheiate şi neexorcizate poveşti de istorie recentă a României temperează semnificativ sau anulează un început de dezbatere serioasă. E interesant de observat că, în momentele de acalmie publică, cei care se folosesc cu precădere de asemenea "bombe nucleare emoţionale" relativizează mult perspectiva sumbră pe care o propun în mod repetat şi chiar impun în termeni absoluţi şi nenegociali în momente excepţionale. Cunoaşteţi, spre exemplu, formulele: "au fost şi securişti bun