Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol normal:Mahalaua lui Tudor Gheorghe

Publicat in Jurnalul, vineri 10 aprilie 2009 ·

La zece ani după ce şi-a luat (pe spate) un taraf, omul-spectacol Tudor Gheorghe (foto) a adus, miercuri, la Sala Palatului "Mahalaua, mon amour".

Trubadurul a demonstrat că de fapt cântecele lăutăreşti sunt fadouri. Toată văicăreala de mahala este acoperită cu vârf şi-ndesat de sentimente. Întregul concept cu care Tudor Gheorghe se va prezenta şi la 17 mai, tot la Sala Palatului, este o atenţionare discretă a maneliştilor. Se poate şi fără ipocrizie!

În mahala râsul nu era din vârful buzelor, lacrimile erau sincere, petrecerile erau fără sfârşit. De ce n-ar fi şi acum aşa?! Olteanul a arătat că se poate! A cântat lăutăreşte, dar în stilul său caracteristic (căci niciodată n-a cântat ca altcineva), iar publicul a simţit că trăieşte - în acele clipe - în mahalaua lui Tudor Gheorghe. A vrut să prezinte această lume tinerei generaţii, care confundă mahalaua cu ţigănimea.

E drept, ţiganii trăiau şi ei în mahala, dar erau profesioniştii genului! Ei au creat frumuseţea muzicii lăutăreşti. Tudor Gheorghe a făcut o selecţie fioroasă: din 400 de cântece, a ales vreo 18. A ţinut cont de poezie şi de linia melodică. N-au lipsit capodoperele "Inel, inel de aur", "Deschide-mi, gropare, mormântul", "La Chilia-n port", a fost pomenit Gheorghe Moţoi şi Anton Pann - tatăl acestei muzici.

A fost pomenită şi Mihaela Rădulescu, cu a ei emisiune "Duminica în familie"- la care Tudor Gheorghe a declarat că nu se mai duce, fiindcă "nu mai are vârsta". A fost menţionat şi Măruţă - oltean de-al maestrului -, care l-a invitat să stea pe "hipilica".

ARDE!

De asemenea, Tudor Gheorghe a declarat pe sub mustaţă că a fost invitat şi la emisiunea "Abces în direct"... Dar ce să caute el colo şi colo? N-ar fi făcut faţă! Ce să caute lângă Nichita, cea fără de... frică?! Sau lângă Oana Zăvoranu, cea fără de... zăvor?!

Tr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 2 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 24 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 4 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 2 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

Un bărbat de 40 de ani a fost găsit mort într-o pădure de lângă București. Era împușcat

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii şi procurorii din Ilfov au deschis, vineri, o anchetă, după ce un bărbat a fost găsit împuşcat într-o pădure din localitatea Mogoşoaia. Victima a fost identificată, fiind un bărbat de 40 de ani. ”La data 10 ianuarie a.c., Inspectoratul de

Patru tineri străini au rămas blocați pe Jepii Mici. Au intervenit jandarmii montani

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 10 ianuarie 2025, patru tineri străini, cu vârste între 16 și 18 ani, blocați pe Jepii Mici au fost salvați de jandarmii montani. Astăzi, 10 ianuarie 2025, Inspectorul de Jandarmi Județean Prahova, a fost sesizat prin apel la 112, despre

Elon Musk, tot mai urât în Germania. Peste 60 de universităţi au anunţat că se retrag de pe reţeaua socială X deținută de el

Ziare.com acum 29 minute
Mai mult de 60 de universități din Germania și Austria au declarat vineri, 10 ianuarie, că se retrag de pe rețeaua socială X, deținută de miliardarul american Elon Musk, din cauza preocupărilor legate de tendințele antidemocratice ale acestei platfo

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

0°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

8°/13°
sâm.

4°/9°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

0°/11°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°