Mai multe manuscrise aparţinând fostului dictator irakian, în care sunt descrise ultimele zile din viaţa acestuia, au fost date publicităţii, anunţă abcnews. Sursa: Reuters
"În ultimele trei zile, orele mele de somn nu au fost mai mult de patru-cinci, din cauza locului în care mă aflu. La prima vedere un loc de detenţie obişnuit, a fost transformat într-unul de tortură, atât în timpul nopţii, cât şi al zilei", este scris într-una dintre scrisorile care par a fi mai mult un strigăt de disperare.
Textul continuă în aceeaşi manieră: privare de somn, acuzaţii de tortură, pierderea speranţei.
"Nu cred că există pe lumea asta o persoană care să aibă cât de cât suflet şi care să poată dormi în ţipetele celor care sunt torturaţi", se mai precizează în document.
Într-o altă scrisoare, datată 26 decembrie 2003 şi returnată destinatarului de către FBI, Saddam Hussein era aşa cum îl ştia toată lumea: arogant, sfidător, făcând încă referire la sine ca la "preşedintele Republicii Irak". În textul acesteia, dictatorul reclamă că a fost torturat şi "nici măcar o parte a corpului nu i-a fost cruţată de tratamentele dure ale bandei de gardieni".
Hussein va repeta aceleaşi acuze doi ani mai târziu, în timpul procesului său, arătând spre George Bush şi Casa Albă.
Într-o altă scrisoare, redactată două zile mai târziu, Hussein a făcut o descriere a bunurilor deţinute în perioada în care a fost arestat. În afara "obiectelor de strictă necesitate, cele mai importante sunt carneţelele în care şi-a notat capitole ale unei povestiri, precum şi alte pagini personale". De asemenea dictatorul a avut asupra sa, ascunse într-un seif de din fier şi într-o geantă Samsonite, mai mult de un milion de dolari.
ABC a putut avea acces la scrisorile lui Saddam Hussein, precum şi la alte câteva sute de pagini