CA O RANĂ DESCHISĂ. Institutul European din Iaşi nu se dezminte: ne face din când în când câte o surpriză frumoasă, publicând cărţi remarcabile prin efervescenţa ideilor şi înalta lor ţinută intelectuală. Cea mai recentă dintre ele este Istoreme de Codrin Liviu Cuţitaru. Autorul scrie nu ca să scrie, ci ca să comunice, ca să participe la schimbarea în bine a ţării lui, ca să transmită şi altora dorinţa de a face din gândire o formă de acţiune. În ultimii ani au mai apărut eseişti înzestraţi cu o inteligenţă peste medie, Caius Dobrescu şi Ciprian Şiulea, de pildă, care au eşuat însă într-un antielitism ieftin, de inspiraţie stângistă. Codrin Liviu Cuţitaru (pe care cititorii îl cunosc, fără îndoială, din paginile României literare, unde semnează articole de critică literară mereu bine construite), nu şi-a ideologizat scrisul, nu s-a lăsat condus de complexe şi resentimente (poate că nici nu le are), nu s-a asociat unor acţiuni de linşaj mediatic. Deşi reflecţiile sale asupra modului în care funcţionează (în care nu prea funcţionează) societatea românească sunt pline de tristeţe şi de dramatism, predominantă rămâne ardoarea imaginării unor soluţii de redresare a situaţiei.

DESCHISĂ. Institutul European din Iaşi nu se dezminte: ne face din când în când câte o surpriză frumoasă, publicând cărţi remarcabile prin efervescenţa ideilor şi înalta lor ţinută intelectuală. Cea mai recentă dintre ele este Istoreme de Codrin Liviu Cuţitaru. Autorul scrie nu ca să scrie, ci ca să comunice, ca să participe la schimbarea în bine a ţării lui, ca să transmită şi altora dorinţa de a face din gândire o formă de acţiune. În ultimii ani au mai apărut eseişti înzestraţi cu o inteligenţă peste medie, Caius Dobrescu şi Ciprian Şiulea, de pildă, care au eşuat însă într-un antielitism ieftin, de inspiraţie stângistă. Codrin Liviu Cuţitaru (pe care cititorii îl cunosc, fără în